Istoria Obeliscului În 1969, arhitectul dobrogean Wilhelm Demeter a construit Obeliscul, un monument de 12 metri înălţime. Construit pe plaja care îi poartă numele, acesta a devenit simbolul staţiunii Costineşti, fiind o atracţie pentru turişti şi un punct de întâlnire pentru tineri. Din nefericire, Obeliscul a fost distrus de inundații în anul 2005 și nu a mai putut fi recuperat de sub mormanele de nisip. Un an mai târziu s-a decis reconstruirea sa, iar Obeliscul a fost înălţat, fiind mult mai solid şi mai impunător, măsurând 18.5 metri şi cântărind 200 de tone. La inaugurare, pe 3 iunie 2006, patru elicoptere survolau deasupra Costineștiului. Obeliscul este înconjurat de 12 tabureți de piatră și patru proiectoare, fiecare luminându-l cu altă culoare. Obeliscul a fost reconstruit tot de către Wilhelm Demeter, acesta susținând că nu va mai putea fi distrus de nicio viitură.
În literatura ocultă Obeliscul are forma unui iadeş, reprezentând un simbol masonic, din cauza formei sale - despicată și excentrică. Inițial, a fost folosită emblema celor trei cercuri concentrice, aceasta jucând un rol foarte important în credințele oculte. Iadeșul simbolizează „Cele Trei Lumi” ale creației divine, fiecare dintre cele trei cercuri având același centru. Acum, pe plaja de la Obelisc se realizează concerte live, show-uri de stand-up comedy, activităţi sportive, concursuri, chiar şi emisiuni transmise live de pe plajă. Cluburile, barurile și discotecile găzduiesc petreceri tematice cu formații, artiști și mulți disc-jockey renumiți, atât din țară, cât și din străinătate. Tinereţea învăluie vară de vară plaja simbolizată de Obeliscul...
Read moreThe Obelisk in Costinesti, inaugurated on June 3, 2006, with a height of 18 meters and a weight of 200 tons, consists of 6 pieces that suggest the mast of a ship with windbreakers. The author of the monument is Wilhem Demeter. Over time, Obelisk has become the meeting point for young people and the place where most of the concerts and summer events in the resort...
Read moreIt's not anymore what it used to be in the past. Lots of shops and street food not very pleasant, it looks dodgy this days. If it's possible just to stop for a short time, see the wreck of an old cargo vessel and after continue you're trip...
Read more