Mărcuţa este una dintre străzile mici, neobservate între blocurile ce mărginesc şoseaua Pantelimon, ducând spre marginea de răsărit a Bucureştilor, la capătul căreia se află vechea biserică cu acelaşi nume. Când auzi de Mărcuţa, primul gând care îţi vine în minte te duce la orele de liceu, când învăţai că aici a fost internat marele poet Mihai Eminescu. Ce se mai întâmplă astăzi la Mărcuţa? Nimic care să amintească de bolile de nervi. Dimpotrivă. Este un loc al liniştii şi al rugăciunii, unde oamenii vin cu mare drag la slujbe. Vechiul spital este în paragină, aşteptând o nouă destinaţie.
După ce străbaţi străduţa şerpuită care fereşte vechea mănăstire de furnicarul sufocant al cotidianului din oraş, intri în curtea împrejmuită cu ziduri groase de 7 m, care amintesc de vechile cetăţi româneşti şi care te apără de zgomotul şi furia oraşului. Te poţi bucura de răcoarea de sub castanii seculari care l-au cunoscut poate şi pe Eminescu.
420 de ani de istorie
La intrarea în curtea bisericii ne-a întâmpinat părintele paroh Ioan Gheorghe Roşescu, bucuros că ne poate povesti din trecutul bisericii şi din viaţa de azi a parohiei.
Am intrat în interiorul lăcaşului pentru a face câteva fotografii. Ne-a primit mai întâi pridvorul deschis, cu stâlpi din cărămidă rotunjită. Părintele paroh, arătându-ne vechimea bisericii la care slujeşte, ne citeşte cu voce tare din pisania scrisă cu litere chirilice: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu al Sfântului Duh, ziditu-s-a această sfântă mănăstire la apa Colentinei (…). După întâmplarea vremurilor, rămânând la mare lipsă şi văzând ctitorii că nu vor putea să o chivernisească, venit-a jupâneasa Vişana, fata lui Marco Armaşu, nepoata lui Dan Logofăt, la preasfinţitul Mitropolit Chir Teodosie şi a închinat-o metoh sfintei Mitropolii şi Sfinţia sa au învelit-o şi au...
Read morePreoți neserioși și care nu își dau interesul pentru a își face treaba, chiar si pe acei bani MULȚI pe care ii cer și ii primesc. Mizerie în curte și toalete insalubre. Angajatii de prin curte vorbesc foarte urat cu enoriașii. Cimitirul este patria hoției și a mizeriei desi au pus camere de supraveghere. Doamna ce administrează cimitirul nu știe altceva decât sa dea vine pe gropari și o citez ,,bețivii de gropari". Dar se faleste ca este sefa lor. Draga doamna...pestele se impute de la cap. PACAT ca acest monument istoric este administrat de niște incompetenți. Ar fi un loc plin de har dacă ar fi pe mana unui adevărat duhovnic cu credinta si frica de Dumnezeu. Vorbim de un MONUMENT ISTORIC,...
Read moreIt is one of the oldest churches in Bucharest that preserved most of it original form. It is surrounded by the walls with two gates and beyond the walls there is old cemetery. Place really takes one back in time to old...
Read more