Ruins of the Vișina Monastery — Attraction in Bumbesti-Jiu

Nu se știe anul primei sale ctitoriri, dar conform tradiției prima mănăstire, având o biserică de piatră cu hramul Sfânta Treime, a fost construită în ultimii ani ai secolului XIV, ctitor fiind Sfântul Nicodim de la Tismana, iar finanțator Mircea cel Bătrân, marele domnitor al Țării Românești perioadele 1386-1394 și 1397-1418. Prima atestare documentară a mănăstirii este hrisovul de întărire a proprietăților mănăstirii, emis în anul 1514 de Neagoe Basarab, voievodul Țării Românești. Vișina a ajuns o mănăstire bogată datorită numeroaselor danii primite de la domnitorii Țării Românești. Cu toate acestea, după câteva secole de activitate, mănăstirea decade fiind părăsită probabil în partea a doua a secolului XVIII. Din vechea mănăstire nu au rămas decât ruinele de piatră ale fostei biserici. După căderea comunismului, în anul 1994 Mitropolia Olteniei, prin mitropolitul (1978-2000) Nestor Vornicescu, ia hotărârea reînființării unor vechi așezăminte monahale ctitorite de Sfântul Nicodim. Sarcina reînființării Mănăstirii Vișina a fost încredințată octogenarului părinte arhimandrit Melchisedec Suparschi (1921-2018), primul stareț al noii Mănăstiri Vișina. În anul 1995 a fost înălțată biserica (paraclis) în vecinătatea celei vechi, apoi celelalte clădiri și de abia în 2014 a fost sfințită primind vechiul hram, cel al Sfintei Treimi, la care, secundar, s-a adăgat și cel al Sfântului Nicodim, ctitorul vechii mănăstiri. Biserica actuală este construită din lemn de stejar pe o fundație de piatră. Biserica este compusă din altar, naos, pronaos și pridvor, iar deasupra pronaosului se ridică o turlă. Interiorul este pictat cu scene biblice, vechi sfinți, dar și sfinți români...

La Biserica Mănăstirii Vișina, reînființată in 1994, altarul este orientat spre apus! Biserica ortodoxă ţine cu străşnicie la orientarea lăcaşurilor de cult spre răsărit, fără ca prin aceasta să fie o biserică învechită, ci doar o păstrătoare a adevărului. În consecinţă, nu amplasarea anterioară a edificiilor din jur trebuie să determine orientarea bisericii, ci regula statornicită de la început. Biserica trebuie să fie un mijloc de orientare pentru oameni şi din punct de vedere al aşezării ei. Cât privește orientarea cu altarul spre răsărit, spre lumină sau izvorul luminii, aceasta este strâns legată de fiinţa creştinismului şi de rostul lui în lume, al cărui întemeietor este Hristos ,,lumina lumii” şi ,,Răsăritul cel de sus”, cum îl numesc cântările bisericeşti, către care trebuie să ne îndreptăm în timpul rugăciunii sau al slujbelor săvârşite în sfântul lăcaş. Aşa cum este statornicit în credinţa creştină ortodoxă, la a doua venire, Mântuitorul se va arăta tot de la răsărit. Iată de ce orice rugăciune, fie particulară fíe publică şi cu atât mai mult serviciul divin desfăşurat în biserică nu pot fi concepute decât într-un lăcaş orientat cu altarul spre răsărit. Creştinii ortodocşi nu-şi aşează icoanele în casă decât spre răsărit şi numai spre punct cardinal se îndreaptă când îşi pleacă genunchii înaintea lui Dumnezeu. De aceea şi lăcaşul de cult nu-l pot imagina decât tot orientat cu altarul spre răsărit. A ne ruga într-un lăcaş de cult orientat altfel decât cere tradiţia ortodoxă, este ca şi cum ne-am inchina icoanelor, dar am sta cu spatele la ele, neglijând simbolismul acestei orientări. M-ar bucura o explicatie pertinentă a celor in drept....

Mănăstirea este peste pod, se intră în curtea împrejmuită dinspre șosea, se merge pe poteca bătătorită. Este mică, în curs de amenajare în curte. Din păcate era încuiată și nu ne-am putut închina. Există o cutie pentru pomelnice, hârtie și pixuri pentru scris bilete. În rest, pustiu. Tot lângă șosea este o parcare foarte mare pentru...