Stone Ravens Monastery — Attraction in Corbi





Corbii de Piatră, cea mai veche mănăstire rupestră din România, se degradează

Corbii de Piatră, cea mai veche mănăstire rupestră din ţara noastră (datează din secolul XIV), ce găzduieşte şi cel mai vechi ansamblu de pictură, se află de ani de zile într-o stare avansată de degradare. În interior, din cauza umidităţii de 95%, pictura este deteriorată în procent de peste 80%. Niciun oficial de la Ministerul Culturii sau de la Autoritatea Naţională pentru Turism nu a călcat vreodată pe acolo.

La aproximativ 50 de kilometri de Piteşti şi 170 km de Bucureşti, într-una dintre cele mai frumoase comune din Argeş – Corbi, mai precis în satul Jgheaburi, se află o adevărată minune a artei într-o simbioză specială cu natura. Aţi auzit fără îndoială de Mănăstirea Corbii de Piatră, cunoscută peste tot ca „biserica din piatră”, lăcaşul de cult construit direct în stâncă, un loc special menţionat în mai toate ghidurile turistice, asta şi pentru că aici este şi cel mai vechi ansamblu de pictură din România, realizat undeva în secolul al XIV-lea, înaintea celui de la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. Ansamblul a fost reînfiinţat în perioada domnitorului Neagoe Basarab (1512 - 1521).

Singurul lăcaş de cult cu două altare funcţionale pe acelaşi naos

 Mănăstirea rupestră de la Corbii de Piatră a fost săpată într-un perete masiv de stâncă, înalt de circa 30 m şi lung de 14,5 m. Corbii de Piatră este singurul lăcaş de cult din Romania care are două altare funcţionale pe acelaşi naos. A existat supoziţia că cele două altare ar fi fost construite pentru a servi atât cultului ortodox, cât şi celui catolic. Însă aspectul lor bizantin infirmă această supoziţie, împingând vechimea construcţiei în primul mileniu al erei creştine. Există voci între specialişti care plasează săparea acestui locaş chiar în vremea persecuţiilor împotriva creştinilor. Argumentul lor ar fi intrarea minusculă în biserică (sub 1 metru înălţime), care ar fi fost perfect adaptată acelor vremuri şi uşor de camuflat. Mănăstirea-unicat este ignorată de către prea birocraţii şi nepăsătorii oficiali din Ministerul Culturii. Şi asta în condiţiile în care peste 80% din pictura interioară este afectată, iar fără un proiect care să înceapă cât mai repede, această mănăstire-minune riscă să ajungă o ruină.

„Gândiţi-vă ce de turişti ar veni aici dacă ar afla ce minuni avem”

 Din centrul comunei până la mănăstire faci pe jos vreo 20 de minute, timp suficient ca să admiri peisajul superb, cu multă verdeaţă, case frumoase şi oameni gospodari. Deşi drumul până la mănăstire a fost asfaltat acum câţiva ani, turiştii sunt din ce în ce mai mult… o raritate. În faţa porţii de la intrare, văzându-ne privirile curioase, un localnic ne abordează: „E păcat că nu vin mai mulţi oameni aici, să vadă bijuteria asta. Lipsa de promovare, asta ne mănâncă pe noi românii. Avem atâtea locuri frumoase, cum e şi biserica din piatră, şi nimeni nu face nimic. Gândiţi-vă ce de turişti ar veni aici dacă ar afla ce minuni avem. Au fost ani buni prin 2004-2006, veneau numeroase autocare, erau şi străini, şi japonezi, şi negri. Ba chiar am văzut şi un român care venise cu nevastă-sa, o negresă din Tanzania, şi cu cei patru copii ai lor”, ne spune cu amărăciune nea Marin. Nu vrea să fie fotografiat: „Nu mă pozaţi pe mine, pozaţi mai bine mănăstirea asta frumoasă. Ea trebuie promovată, să ştie lumea de ea”. Cele câteva zeci de trepte care duc până la biserica săpată în piatră sunt uzate de patina timpului şi fac urcarea o mică aventură. Însă priveliştea şi lăcaşul de cult merită orice efort. La intrare dăm peste trei turişti veniţi tocmai din Timişoara şi care fac o haltă de câteva ore la Corbi. Înainte au fost la Curtea de Argeş, dar le place mai mult la Corbi. „Zona asta e pur şi simplu minunată, ca şi biserica, o adevărată binecuvântare de la Dumnezeu. Oamenii de aici sunt norocoşi să aibă asemenea privelişti şi monumente. Păcat că pictura din mănăstire s-a cam degradat. Ar trebui ca cei de la Bucureşti să facă ceva, e...

Coordonate - 45.275490 / 24.812578

Adresa - DC4, Jgheaburi

Se spune că există în lume 15 locuri în care s-a depistat o încărcătură energetică deosebită. Mai puțin noi, mai mult alții, au depistat în România 7 locuri de acest fel.

Una din aceste zone este triunghiul format de Mânăstirea Corbii de Piatră, Mânăstirea Nămăiești și Mânăstirea Cetățuia Negru Vodă (nu, triunghiul NU este echilateral, nu trebuie să exagerăm, așa cum se face uneori).

Cel pe care l-am găsit la Mânăstire nu era preotul, ci un om de-al locului. Ne-a povestit cum, acum mulți ani, Imperiul Austro-Ungar a strămutat oameni din zona Sibiului, forțându-i să se stabilească aici, strămoșii lui fiind unii dintre aceștia. Și-au păstrat portul și obiceiurile, și au rămas în jurul Mânăstirii.

Tot el ne-a spus că, pe la anul 1.500, cam când a fost înființată mânăstirea, (pe o și mai veche construcție rupestră), domnitorul Neagoe Basarab își ținea sfatul domnesc în "sala de mese" (trapeza) mânăstirii, aflată în aer liber.

În curtea Mânăstirii găsim și o veche bisericuță din lemn, ce se degradează lent, dar sigur, unde se țineau, în vremuri mai vechi, slujbele pentru credincioșii din localitate, ca și pentru cei strămutați de pe alte meleaguri.

Mânăstirea (și biserica) este una diferită de ceea ce cunoaștem. Fiind săpată în stâncă ea nu respectă forma de cruce pe care o întâlnim la toate bisericile ortodoxe.

Înainte de 1.900, o parte - cea stângă - s-a prăbușit datorită unor infiltrații de apă, dar oamenii au chemat meșteri în piatră, astfel că mânăstirea a fost reparată.

Mânăstirea și Biserica de la Corbi are unele rarități, trei la număr : aici găsim cea mai veche pictură din Țara Românească, întâlnim două altare în acelaș naos - caracteristică unică la noi în țară - (arhitectura unei biserici este compusă din pronaos, naos și altar, forma de cruce fiind completată de absidele laterale), și, în sfârșit, este prima mânăstire de călugărițe din țară (ulterior, a devenit mânăstire de călugări).

Peretele în care este săpată mânăstirea are cam 30 de metri înălțime, deasupra existând o veche cruce de tip latin, la care se poate ajunge urcând greu, prin noroi, treptele schițate în pământ, accesul făcându-se prin partea din stângă a monolitului. Scara este prevăzută și cu o balustradă din lemn, cam putrezită din cauza umidității din îngusta porțiune pe care se urcă. Sus se ajunge mai greu, dar priveliștea merită efortul!

Acest fel de mânăstiri (întâlnite și în alte locuri din lume - Capadochia (sau Capadocia), Turcia, Grecia (Meteora), sunt construite astfel pentru că, ne spunea cel de la mânăstire, în vremurile vechi, credința creștină nu era pemisă, acceptată peste tot, așa că, oameni cu credință - călugării - preferau să se retragă în astfel de locuri, pentru a se ruga. Să ne amintim și de grotele săpate în stâncă de la mânăstirea Turnu, de lângă Căciulata.

Odată ajunși în vârful stâncii, putem coborî (cu oarecare efort) și pe partea cealaltă, trecânt peste micul pârâiaș care, atunci când plouă, cade de pe stâncă, formând o frumoasă cascadă ce cade în curtea celei cunoscute ca Mama Uța (acum plecată dintre noi).

Este o mânăstire deosebită, interesantă, pe care vă sfătuiesc să o vizitați, chiar dacă va fi să faceți...

Mănăstirea Corbii de Piatră este o mănăstire din România situată în satul Jgheaburi, comuna Corbi, (județul Argeș). Mănăstirea este un ansamblu rupestru din secolul XIV, reînființat în anul 1512, în perioada domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521).

Biserica mănăstirii este săpată în stâncă (gresie). Lângă biserică, săpat tot în stâncă, se află trapeza mănăstirii, sala de mese a mănăstirii, un spațiu dăltuit la rându-i în stâncă, despre care tradiția afirmă că a fost folosit de Neagoe Basarab ca tribunal în aer liber, pentru a face judecăți publice. Este situată la 400 m de centrul comunei Corbi, pe malul stâng al Râului Doamnei (județul Argeș). Această localitate este atestată ca fiind locul de baștină al Corvineștilor. În prezent încă se mai pot observa în zonă ruinele castelului lui Voicu, tatăl lui Ioan de Hunedoara. Biserica rupestră de la Corbii de Piatră a fost săpată în peretele masiv de stâncă, înalt de circa 30 m și lung de 14,5 m.

Prima atestare documentară este la 23 iunie 1512, dar există informații certe conform cărora biserica a existat și înainte de această dată. La 23 iunie 1512, monahia Magdalina – în mirenie Mușa, fiică și soție de boier, proprietară ereditară a moșiei de la Corbi, (re)înființează Mânăstirea de la Corbii de Piatră. Sfântul lăcaș a primit hramul ”Adormirea Maicii Domnului” și a fost închinată domnitorului Neagoe Basarab. Astfel, locașul capătă încă de la (re)înființare statutul de mănăstire domnească.

În 1897, în timpul slujbei de Înviere, peretele vestic al naosului s-a surpat, nerănind pe nimeni. În vara aceluiași an, credincioșii au adus niște meșteri italieni cioplitori în piatră de la Albeștii de Mușcel pentru a reconstrui peretele surpat. Biserica este deosebit de valoroasă, nu numai prin felul în care a fost implantată în stâncă, ci și prin pictura care o împodobește, despre care specialiștii afirmă că este în cea mai pură tradiție bizantină, datând din secolul al XIV-lea sau chiar mai devreme. Sfântul lăcaș era cunoscut în vechime și sub numele de mănăstirea de la Meriș sau mănăstirea Meriș.

Inițial, biserica avea 2 altare pe un singur naos, caracteristică prin care biserica rupestră este unică în România.

Posibilitatea avansată de unii cum că unul dintre altare ar fi fost catolic este pură fantezie. Ambele altare au fost ortodoxe fiind realizate în cea mai pură tradiție bizantină. De altfel biserica se înrudește tipologic cu grupul de biserici rupestre din Capadocia, arhitectura bisericuței derivând tipologic din bisericile sală, cu două altare, dedicate unui hram dublu, caracteristici ale lumii bizantine din sec. X.

Deasupra peretelui vestic al bisericii rupestre este amplasată o cruce de tip latin cu capitel piramidal detașabil de la anul 1761. La aproximativ 280 m de biserică se află piatra și stânca haiducului corbean Zdrelea.

Monahia Magdalina, ctitora restauratoare a lăcașului de la Corbii de Piatră ca așezământ monahal, era mătușa voievodului Neagoe Basarab. Această legătură de rudenie face ca să nu mai apară surprinzătoare închinare a monastirii, la câteva luni după redeschidere, domnitorului Neagoe.

Mănăstirea a fost redeschisă în 2003 iar de atunci se fac slujbe zilnice după...