"Celic-Dere" Monastery — Attraction in Frecăței

Sursele referitoare la istoria timpurie a monahismului la Celic Dere (după numele pârâului care curge în apropiere și care în turcă înseamnă Pârâul de Oțel) sunt puțin contradictorii. Prima vatră monahală ar fi fost înființată aici pe la sfârșitul secolului 18 de călugări ardeleni veniți de la Sfântul Munte Athos și în legătură cu comunitățile de oieri ardeleni stabiliți în Dobrogea prin transhumanță. După un incediu care a distrus bisericuța inițială, așezământul monahal începe să decadă. Până la 1877 Dobrogea a fost sub dominație otomană și în aceste condiții, pe la 1840 arhimandritul rus Athanasie Lisifenco (sau Lisavenco, 1800-1880) obține binecuvântarea Mitropoliei Grecești din Tulcea și aprobarea sultanului de a construi aici un nou așezământ monahal. Athanasie, considerat ctitorul mănăstirii și a cărui raclă cu moaște este tot aici, aduce din Basarabia 60 de familii de ruși, în 1846 înființând mănăstirea de maici prin construcția unei biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a unui paraclis și altor anexe. Puțin mai jos înființează un alt așezământ monahal pentru bărbați, dar aceștia în 1881 se vor muta câțiva kilometri, înființând actuala Mănăstire Sion. Nu este foarte clar cât timp a rezistat biserica din paiantă ridicată de Athanasie în 1846, poate până în 1947. Comunitatea adusă de Athanasie a rezistat cel puțin până la începutul secolului 20, documente din 1906 și 1909 amintind circa 100 monahii (călugărițe), majoritatea de origine rusă (și câteva grecoaice), iar slujbele se făceau „mai mult în limba slavona”. Odată cu construirea actualei biserici de piatră în anii 1901-1916 (cu întrerupere în perioada 1902-1910) și sfințită în 1932 după terminarea picturii, mănăstirea a trecut prin mai multe transformări. Acestă biserică, ctitorită de episcopul Partenie Clinceni, a fost realizată după planurile arhitectului Toma Dobrescu și pictată în frescă în stil neobizantin, cu motive obișnuite în bisericile românești din epoca brâncovenească, de către Gheorghe Eftimiu în anii 1926-1932. Ea este compusă de fapt din două biserici, cea de la demisol având hramul Izvorul Tămăduirii, iar cea de deasupra, principala, având hramul Adormirea Maicii Domnului. Biserica de la demisol a fost proiectată ca gropniță, dar după sfințirea din 1932 a funcționat până în 1954 ca paraclis. În anul 1909 au fost înființate un atelier de țesătorie, unul de veșminte sacre și o școală de pictură bisericească. În locul acestora, în anul 1954, a fost înființat un paraclis și o colecție muzeală foarte valoroasă. Mănăstirea a trecut și prin alte modificări și renovări. Din anul 2002, odată cu numirea Casianei Mareș ca nouă stareță, viața monahală a măicuțelor de la „viețuirea de sine” a fost înlocuită cu rânduiala „vieții de obște.” Biserica Mănăstirii Celic Dere adăpostește trei icoane renumite, făcătoare de minuni, prezentate în videoclip. În fața altarului, în dreapta, este icoana Mântuitorului „care se curăță singură”, sau „care se înnoiește”, sau „a soldatului” deoarece ar fi fost adusă de un soldat austro-ungar prin anul 1816. În colțul stâng al naosului este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Nerușaiscaia (provenind din satul Nerușai, zona Ismail, Ucraina) care a scăpat de două ori de foc și a vorbit. Pe o coloană de pe partea stângă a naosului este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Eleusa, numită și „Îndurătoarea” sau ”Grabnic Ajutătoarea”. Această icoană, copie a unei vestite icoane de pe Muntele Athos, a fost adusă de Athanasie la înființarea mănăstirii. Icoana ar fi vorbit măicuțelor spunându-le „Eu sunt stareța voastră, nu vă temeți”. De asemenea, în absida stângă a naosului se găsește Sfântul Epitaf al Mântuitorului brodat în fire de aur și argint în 1865 de către maica Antonina și adus în 1890 de...

Mănăstirea Celic-Dere, situată în județul Tulcea, este cunoscută nu doar pentru frumusețea și vechimea sa, ci și pentru o serie de relicve și icoane considerate miraculoase, printre care se remarcă icoana Maicii Domnului „care se curăță singură”. Această icoană a devenit un simbol al mănăstirii și a atras de-a lungul timpului numeroși pelerini, fiind înconjurată de o legendă aparte.

Istoria și descrierea icoanei Icoana, cunoscută sub numele de „Icoana Maicii Domnului care se curăță singură”, este pictată într-un stil bizantin tradițional și înfățișează-o pe Fecioara Maria ținându-l pe Pruncul Iisus. Aceasta datează, conform tradiției locale, din secolul al XIX-lea, deși detalii precise despre originea exactă a icoanei sunt necunoscute. Icoana a fost adusă la Mănăstirea Celic-Dere de credincioși, iar de atunci a început să fie venerată pentru proprietățile sale considerate miraculoase.

Legenda icoanei care se curăță singură Conform legendei, icoana ar fi fost, la un moment dat, acoperită cu un strat negru de funingine sau un fel de peliculă întunecată, care ascundea complet chipul Maicii Domnului și al Pruncului. În mod misterios, însă, icoana a început să se curețe singură, treptat, stratul întunecat retrăgându-se în mod inexplicabil, astfel încât imaginea originală a Maicii Domnului și a Pruncului a devenit vizibilă din nou.

Fenomenul de „auto-curățare” al icoanei continuă să fie relatat de cei care o văd, observând cum petele întunecate dispar treptat, fără intervenția umană. Aceasta a alimentat credința că icoana are proprietăți miraculoase și că este un semn divin de protecție și binecuvântare. Mulți credincioși consideră că aceasta este o manifestare a prezenței Maicii Domnului și a puterii sale de a interveni în viața oamenilor.

Semnificația religioasă a icoanei Icoana a fost considerată un simbol al purificării spirituale și al protecției divine pentru toți cei care vin la Mănăstirea Celic-Dere pentru rugăciune și închinare. Fenomenul prin care aceasta „se curăță singură” este interpretat de credincioși ca un mesaj divin, sugerând că, asemenea icoanei, sufletul uman poate fi curățat de păcate prin credință, rugăciune și pocăință.

Venerarea icoanei și atragerea pelerinilor Mănăstirea Celic-Dere a devenit astfel un loc de pelerinaj important pentru ortodocșii din România, iar icoana este pusă la loc de cinste în biserica principală a mănăstirii. Mulți pelerini vin cu speranța că rugăciunile rostite în fața icoanei le vor aduce alinare, binecuvântare și poate chiar vindecare de suferințele fizice și sufletești.

Prin această icoană și legenda sa unică, Mănăstirea Celic-Dere a devenit nu doar un lăcaș de cult, ci și un simbol al misterului și al credinței vii, transmițând un mesaj de speranță și purificare pentru toți credincioșii...

Mănăstirea Celic-Dere este un loc de pelerinaj important și un monument istoric pe care nu trebuie să îl ratezi dacă ajungi în zonă. Aspecte semnificative din istoricului mănăstirii: Întemeiere: Mănăstirea a fost întemeiată între anii 1841 și 1844, de către arhimandritul Athanasie Lisavenco și schimonahul Paisie, fiind inițial un așezământ monahal mixt, atât pentru călugări, cât și pentru călugărițe. Se crede că a fost ridicată pe locul unei așezări monahale mai vechi. Numele mănăstirii provine de la pârâul din apropiere, "Celic-Dere", care în limba turcă înseamnă "pârâul de oțel". Transformarea în mănăstire de maici: În 1845, călugării au fost mutați la un schit numit Cilicul de Jos (care mai târziu a devenit Mănăstirea Saon), iar Celic-Dere a devenit mănăstire de maici aduse din Basarabia. Construcția bisericii mari: Actuala biserică monumentală a mănăstirii a fost construită între anii 1901 și 1916, fiind ctitorită de episcopul Partenie Clinceni. Lucrările au fost reluate în 1909 din inițiativa P.S. Nifon Niculescu, iar sfințirea a avut loc în 1932. Biserica are o arhitectură treflată și a fost pictată în stil neobizantin între 1926 și 1932. Din punct de vedere patrimonial, mănăstirea adăpostește o bogată colecție de artă bisericească veche, inclusiv o icoană făcătoare de minuni a Mântuitorului, despre care se spune că s-a curățat singură. De asemenea, aici se găsește un epitaf brodat în 1865 și moaștele episcopului Athanasie. În curtea mănăstirii se află o moară de vânt, considerată monument arhitectural și care a fost funcțională o perioadă.

Pentru că este o mănăstire activă, atenție la codul vestimentar!

Pentru femei: Este indicat să poarte fuste sau rochii lungi, care să acopere genunchii. Pantalonii lungi sunt, de asemenea, acceptați în multe cazuri, dar fustele sau rochiile sunt considerate mai potrivite. Umerii trebuie să fie acoperiți. Bluze sau cămăși cu mâneci (chiar și scurte, dar decente) sunt recomandate. Maieurile sau bluzele fără mâneci nu sunt potrivite. Decolteul trebuie să fie modest. Se poate cere ca femeile să își acopere capul cu o eșarfă, mai ales în timpul slujbelor sau în interiorul bisericii.

Pentru bărbați: Se recomandă purtarea de pantaloni lungi. Pantalonii scurți nu sunt considerați adecvați pentru un loc de cult. Tricourile sau cămășile trebuie să acopere umerii. Maieurile sau tricourile fără mâneci nu sunt potrivite. Este indicat să se evite îmbrăcămintea prea strâmtă sau cu mesaje nepotrivite. În plus față de îmbrăcăminte, este important să aveți un comportament respectuos în incinta mănăstirii. Se recomandă să se vorbească în șoaptă, să se evite râsul zgomotos și să se respecte liniștea și atmosfera...