Locație cu importanta istorică Legenda spune ca la 20 de ani de la bătălia de la Podul Inalt, intr-o duminică, Maria Sa Ștefan cel Mare trecea cu alaiul pe acolo și a văzut un om care ara cu boii. Ștefan l-a certat pe om ca nu respectă ziua de sărbătoare dar acesta i-a răspuns ca nu putea lucra pământul sau decât atunci, în restul timpului lucrând pământul boierului. Acest om se numea Purcel și era acel om care în timpul Bătăliei de la Podul Inalt văzându-l pe Ștefan căzut de pe cal i-a dat calul său și s-a așezat 'movila" ca Ștefan cel Mare sa poată urca pe cal. Amintindu-și de acestea și recunoscandu-l pe om, Ștefan i-a dăruit acestuia 7 pungi cu galbeni, 4 perechi de boi și tot pământul dimprejur. Relatând această legenda, prin jurul anilor 1856,poetul Vasile Alecsandri a schimbat numele omului din Purcel în Burcel considerând ca nu suna foarte literar. La Movila lui Burcel veți găsi Mănăstirea Ștefan cel Mare și Sfânt, un loc de rugăciune aflat încă la început de drum dar unde va veți simti aproape de Dumnezeu, prin intermediul preoților și călugărilor...
Read moreRezervația naturală cu o suprafață de 12 hectare3] a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate)[4] și reprezintă o zonă (deal, pajiști) de un deosebit interes botanic, datorită speciilor floristice rare care vegetează în stratul ierbos.
Floră
Zăvăcustă (Astragalus dasyanthus) La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe elemente floristice, printre care: specia de sipică Cephalaria uralensis[5], rușcuță (Adonis x hybrida)[6], rățișoare[7, zăvăcustă (Astragalus dasyanthus), hajmă păsărească8, o specie de ai sălbatic (din genul Allium moschatum)9], didiței[10, târtan (Crambe tataria), buruiana talanului (Adonis volgensis), vinetele (Centaurea marschalliana), aglică (Filipendula vulgaris), salvie11, cioroi (Inula salcina), șerlai (Salvia aethiopis), păiuș (Festuca valesiaca) sau brăndușa (din genul Crocus...
Read moreVery nice vista point overseeing a huge valley, even the Solesti Lake. You can get to it by car and park at the entrance to the Stefan cel Mare și...
Read more