Colț Monastery — Attraction in Râu de Mori

Biserica-fortăreață ortodoxă Colț este situată la poalele nordice ale Munților Retezat, mai sus de satul Suseni (comuna Râu de Mori, județul Hunedoara). Numele provine de la Cetatea Colț situată pe un colț de munte pe celălalt versant al Văii Râușor, ambele datând din secolul XIV și fiind ctitoria cnezilor Cândea, vestită familie nobiliară medievală din Țara Hațegului. Biserica, având hramul ”Duminica Tuturor Sfinților” activează în prezent ca schit cu obște de călugări. Așa cum arată acum, ansamblul monahal este rezultatul unei ample restaurări făcute în ultimii 20 de ani, reluând o veche sihăstrie ortodoxă care a activat aici în secolele XIV-XVI. Din secolul XVII, așezământul a fost abandonat, degradându-se la ruină. În perioada comunistă se mai păstra doar turnul, iar naosul a fost transformat în grajd. Biserica se remarcă prin aspectul său ciudat, de fortăreață, datorat mai ales turnului de apărare construit deasupra altarului, putând astfel supraveghea valea. Zidurile, având o grosime de 1,2 m sunt făcute din piatră brută și sunt întărite cu contraforturi. Biserica este o navă dreptunghiulară numai cu naos scurt și cu altarul-turn decroșat. Intrarea se face direct în naos. Valorosul ansamblu pictural realizat cândva în perioada 1350-1450, probabil de către același meșter Ștefan care a pictat și biserica din Densuș, a fost compromisă, doar în altar păstrând-se mai bine, putându-se totuși recunoaște scenele unui amplu ”Imn acatist”. În naos, lucrările de restaurare a bisericii au putut salva doar mici suprafețe, așa cum se vede acum. Turnul fortificat al bisericii are 3 niveluri (prevăzut cu scări foarte înguste, cu horn pentru foc și cu acoperiș piramidal din piatră, tipic pentru zona Hațeg) și făcea parte din sistemul defensiv al cetății Colț. Cetatea Colț a fost construită la câteva decenii după construcția bisericii. Nu a fost renovată, aflându-se acum într-o stare avansată de ruină. Sunt multe coincidențe deosebite și date indirecte care conduc destul de sigur la ideea că această cetate ar fi cea care l-a inspirat pe Jules Verne să scrie romanul ”Castelul...

Biserica a fost construită într-o singură etapă, undeva după anul 1300. Nu există atestări documentare, dar analiza elementelor de construcţie o amplasează în această perioadă. Practic este o navă de dimensiuni relativ reduse, de doar 37 de metri pătraţi, cu altar de formă pătrată sprijinit de contraforturi dispuse oblic, cu câte două retrageri succesive. Acest altar este suprapus de un turn masiv cu 3 etaje şi acoperiş de piatră, dotat cu elemente de fortificare: acces pe o scară mobilă direct la etaj (acum există o scară exterioară de fier) şi goluri de tragere. Golurile de tragere au acum forma de gaură de cheie întoarsă (deci pentru arme de foc), dar la o analiză atentă se vede că au fost modificate ulterior construcţiei iniţiale. Deoarece încăperile din turnul de deasupra altarului aveau sistem de încălzire (se mai păstrează şi în prezent urma unui horn) şi deoarece până în timpul lui Iosif al II-lea (sfârşitul secolului XVII) se mai menţionează existenţa aici a unei obşti monahale, se presupune că biserica a fost construită dintru început ca biserică de mănăstire. De menţionat că în trecut (înainte de reformarea monahismului românesc de către Sf. Nicodim de la Tismana) mănăstirile nu erau zone "industriale" ca în prezent, ci erau formate dintr-un călugăr cu unu sau doi ucenici. Nu a fost capelă a curţii cneziale (aceasta era în sat) şi nici a cetăţii de peste vale, cetatea Colţ, deoarece la vremea construcţiei cetatea era doar un turn locuinţă de refugiu. Funcţionarea ca mănăstire este confirmată de programul picturii care se mai păstrează în biserică, în altar (bisericile de mănăstire au alte scene şi alţi sfinţi pictaţi pe pereţi decât bisericile de mir), picturi realizate imediat înainte sau imediat după anul 1400, în stilul bizantin sud-dunărean, deci ortodox. Biserica a fost restaurată în ultimii ani, fiind scoasă din starea de ruină în care se afla anterior. Restaurarea nu este întotdeuna cea mai fericită, dar are meritul de a salva tot ce se...

Citind recenziile am pornit cu entuziasm si am plecat inselat de propriile asteptari, toata locatia parea pustiita si lasata la voia intamplarii, indiferent ca incinta parea locul unui santier de canalizare totusi la descriere este inca un asezamant religios care nu ar trebui sa se preteze mai prejos, lasand la o parte izmenele si tricourile puse la uscat la vedere ca suntem oameni in fond, totusi nu am mai vazut in nici o manastire astfel de practici si mai ales repet la vedere; raman cu imaginea unui loc rece, neingrijit care pare sa-si fi pierdut identitatea din trecut si m-as cam opri aici, nu stiu ce sa zic, poate in urmatorii 20 de ani daca mai am drum prin zona mi-as mai distruge masina inca o data doar ca sa...