The Enisala Fortress — Attraction in Sarichioi

Enisala este o frumoasă cetate medievală construită strategic la începutul secolului XIV în vârful Dealului Gras (116 m) situat la vest de Lacul Razim care în acea vreme avea o importanță maritimă deosebită fiind golf la Marea Neagră. Astfel, cetatea supraveghea caile maritime și terestre din zona litoralului. După ultima serie de cercetări arheologice (1991-1999), cetatea a fost parțial reconstruită și amenajată turistic. Cetatea Enisala este învăluită de o aură de mister deoarece asupra numelui, originii și istoriei cetății persistă semne de întrebare și opinii contradictorii. Toată lumea este de acord că numele Enisala reprezintă românizarea termenului „Yeni-Sale”, adică „Satul Nou”, „Yeni”, în turcă însemnând „nou”, iar „Sale”, în limbile slave și nu în turcă (după cum greșit este deseori menționat) însemnând „sat”. De altfel, în bulgărește, așezarea este numită Novoe Selo = Satul Nou. Istoricii arheologi atrag atenția că speculația des întâlnită privind perpetuarea încă din antichitaea romană a numelui de „sat nou” după inscripția în latină (Vicus Novus = Satul Nou) identificată în zonă este „improbabilă sau imposibilă”, dat fiind hiatusul îndelungat de locuire. Pe de altă parte, în prezent nu există niciun document care să ateste cine a construit cetatea. Ținutul Dobrogei acelor vremuri era sub stăpânirea tătarilor Hoardei de Aur, dar nu sunt argumente care să-i acuze pe ei de mari ctitorii. În schimb, detalii arhitectonice importante absolut similare cu cele de la Cetatea Carsium (Hârșova) și a zidului de incintă din Constanța, despre care știm sigur că au construite de genovezi, îi fac pe aceștia vinovați de înălțarea cetății. Și desigur că este așa, deoarece pe atunci Genova era o mare putere comercială și maritimă europeană, avea monopolul comercial în Marea Neagră și mai avea în stăpânire și alte cetăți în arealul maritim și al Dunării: Chilia, Vicina, Likostomion, Cetatea Albă, Caffa (în Crimeea). De asemenea, Ipoteza construirii cetății pe o fortificație mai veche, bizantină, din secolele X-XI, nu este confirmată, după cum nu se confirmă nici numele atribuit acelei ipotetice cetăți, Heracleea, nume foarte mult rostogolit în articolele de popularizare. Spre sfârșitul secolului XIV, Cetatea Enisala și toată Dobrogea intră în compnența Țării Românești condusă de marele voievod Mircea cel Bătrân. La scurt timp după moartea acestuia (1418) Dobrogea intră treptat sub stăpânirea Imperiului Otoman. Turcii s-au bucurat de această cetate doar vreo două secole. Rolul strategic al cetății s-a redus la minim din două motive diferite: pe de o parte otomanii și-au extins teritoriul spre nord dincolo de Dunăre, iar pe de altă parte gura fostului golf Razim s-a colmatat cu un cordon de litoral, golful transformându-se în lac. Ultimul comandant al garnizoanei turce mai este cunoscut în 1651, după care cetatea este părăsită. În urma războaielor ruso-turce, prin Pacea de la Adrianopol din 1829, care dispunea ca toate cetățile unde funcționau garnizoane turcești să fie distruse, Cetatea Enisala nu a fost afectată, rămânând singura cetate medievală din Dobrogea. Cetatea Enisala are două incinte. Incinta interioară, sau cetatea prorpiu-zisă, numită și „castelul” are o formă poligonală neregulată, spre trapezoidală, zidurile groase până la 3 și înalte de 6-7 m fiind întărită prin 4 turnuri de colț și 3 contraforți. Dintre turnuri, se detașează ca mărime cel sudic, din zona porții principale a cetății. Are un profil hexagonal și se ridică cu 6 m deasupra zidului. Un fel de boltă în zidul de lângă turnul nordic, a fost interpretată ca fiind o poartă secundară, de salvare. Aceasta era necesară deoarece numai spre nord, la circa 50 m de cetate, pe linia de rupere a pantei, a fost construit un alt zid fortificat cu 5 turnuri. Acest zid s-a păstrat foarte puțin. În interiorul „castelului” nu mai există mare lucru. Lipit de zidul sudic, este fosta cisternă (rezervor) pentru apă. Lângă „castel”, într-o clădire mică, nou, a fost amenajat un muzeu care prezintă cadrul natural al zonei Enisala și...

The road to the castle is very good. You can go there by car. There is a parking place at about 150 metres from the entrance. Also there is a toilet and it was very clean, when we were there.

From the parking places you have to walk to the entrance and from this 150 metres about 100 is a steep climb. There is a small ticket building where you can buy tickets to visit the castle. The ticket price is about 2 EUR and you must pay in romanian currency - 10 RON (lei). From there you can buy some souvenirs, if you want.

From the entrance, to reach the castle, you have to climb a few stairs and then to walk on a very unfriendly path. At the entrance there are some information, 4 panels, about the castle and surroundings, in romanian and english language.

In the castle there is nothing, nothing special and also nothing. Oh, sorry there are a few signs warning you to stay away from the edge, because there are no railings, and to not climb on the walls (there is nothing to stop you).

The view is beautiful and there is also a binoculars near the guardian house - there is a guardian house near the castle - for free, to admire the...

Plăcută surpriză! În urma cu zece ani nu erai decât ruine în stare precară . Felicitări instituțiilor care S-au preocupat de reabilitare! Sursa : wikipedia Incinta cetății este compusă din patru turnuride colț și doi contraforți, între aceștia desfășurându-se curtinele cu înălțimi variate, între 5 și 10 m. Cel mai impresionant element îl constituie turnul cel mare, de plan trapezoidal, cu poarta de intrare monumentală prevăzută cu o fantă în zidărie ce permitea apărarea verticală a accesului. Turnul 2, pe plan pentagonal la exterior și patrulater în interior. La mijlocul distanței dintre turnul 2 și turnul 3 se află un contrafort patrulater. Turnul 3, pentagonal, prezintă din punct de vedere constructiv aceleași caracteristici ca și turnul 2. Între turnul 3 și turnul 4, se află un contrafort masiv de zidărie plină, trapezoidal, având zidul de incintă drept bază. Turnul 4, de colț, plan patrulater, este cel în care se închide incinta cetății. În apropierea turnului 4, o poternă. Curtina de V-S-V, între turnurile 1 și 4, lungă de peste 100 de m, era construită pe marginea abruptă a dealului. Ea a fost distrusă aproape total, probabil prin surparea zidurilor sale în râpă, aceeași soartă având-o și contrafortul, de mai mici dimensiuni, situat la circa 35 m de turnul 4. Singura clădire de piatră păstrată în interiorul incintei, alipită zidului sud-estic, avea rolul de cisternă(rezervă) de apă a cetății, după tencuiala interioară îngrijită, cu multe straturi de mortarhidrofug suprapuse și bazinetul circular, din cărămizi, cu două inele concentrice, situat în centrul podelei.

Zidurile și turnurile celei de-a doua incinte, foarte prost conservate, se reduc la una, cel mult două asize de piatră, puse direct pe stâncă, cu pietrele, fasonate, parțial înecate în mortarul de var. Traseul ei repeta succesiunea de curtine și turnuri (unele pline), armonice/simetrice ale incintei mici. Suprafață - 2, 7 ha, rezervație arheologică.

Primele săpături arheologice la cetatea de la Ienisala, între anii 1938-1939, au fost conduse de Grigore Avachian. După război cercetările au fost reluate în anii 1963-1964 de Ion Barnea și I.T. Dragomir, având ca rezultat remarcabil descoperirea celei de-a doua incinte fortificate a cetății. Cercetările au fost reluate în scopul restaurării cetății în 1976 de Gh. I. Cantacuzino și Silvia Baraschi, iar din 1991 de un colectiv format din Raluca și Sergiu Iosipescu și Oana Damian și continuate de primii doi...