În reţeaua muzeelor din ţara noastră, Casa memorială „Nicolae Iorga”, aflată în centrul istoric al oraşului Vălenii de Munte, ocupă un loc special; muzeul omagiază personalitatea marelui savant român, născut la Botoşani în 1871 istoric de renume mondial, memorialist, om de o vastă cultură, critic şi istoric literar, profesor universitar şi om politic. Casa, în care a locuit mai bine de 30 de ani cu familia, este lucrată în stil brâncovenesc şi atestată documentar în 1833; a fost cumpărată de profesor, de la urmaşii polcovnicului Panca, o casă mare, din regiunea subcarpaţilor Munteniei. În interior, ansamblul exponatelor evocă personalitatea marelui savant, expoziţia permanentă reuşind să redea, cu fidelitate, atmosfera de lucru din casa profesorului, ambianţa trăirii sale în simplitate şi demnitate. Un hol lung, care desparte biroul de lucru şi dormitorul de salonaşul mic şi salonul de primire, întâmpină vizitatorul cu piese de mobilier, scoarţe populare basarabene, două litografii reprezentând pe domnitorul Al. I. Cuza şi Elena Cuza, dar şi portretul profesorului Nicolae Iorga, pictat de fiica sa Magda, în 1934. Biroul de lucru rămâne însă centrul de interes, fiind locul sacru în care savantul şi-a desăvârşit opera; pe birou, mapa din piele, călimara de cerneală şi pana de scris, par încă să aştepte venirea profesorului; biblioteca este alcătuită din volume tipărite la Tipografia „Datina Românească”. Lângă biroul de lucru se află dormitorul, cu mobilierul lucrat în stil popular, de factură orăşenească, realizat la Câmpulung Moldovenesc, în 1911, icoane pe sticlă şi lemn din secolele XVIII-XIX, broderii lucrate în punct românesc, toate vorbesc de preţuirea artei populare româneşti. Salonaşul mic era locul unde Ecaterina Iorga îşi primea oaspeţii. Aici vizitatorul poate admira portretul acesteia pictat de Sever Burada, în 1925, biroul la care a scris, canapeaua şi fotoliile, fotografii de familie şi calendarul istoric pentru români, rămas la luna şi anul asasinării profesorului Iorga. Salonul mare de primire are aceeaşi notă populară, cu mobilier şi tapiţerii ce au ca elemente arta populară. Sunt prezente aici tablouri originale de Nicolae Grigorescu, Catul Bogdan, Elena Popeea şi Eugen Voinescu. Corpul al doilea al clădirii se compune din patru camere situate la parter şi etaj, adăugate de profesor după 1910, destinate a fi dormitoarele copiilor. Sălile de la etaj adăpostesc o expoziţie documentară, cu privire la activitatea savantului în ţară şi peste hotare. În vitrine sunt expuse documente, fotografii, medalii reprezentând momente din activitatea publică a savantului, Prim Ministru, preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, Preşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor. În sala a doua, este expus costumul de academician pe care Nicolae Iorga l-a purtat la şedinţele solemne ale Academiei Române; fotografii şi documente ce ilustrează activitatea savantului în Franţa,...
Read moreThis is a great experience to have if you're in the Prahova region. This is the former house of the great politician, historian, writer and professor Nicolar Iorga. He used to live here before the big earthquake of 1940, after which he had to move because the house had become inhabitable. Sadly he moved to Sinaia where he was assassinated. You can read and find out more about his interesting life and its sad ending in this memorial house. You can find a lot of cool memorabilia, like prizes, photos, writings, so I'm not going to spoil too much. The tour is well documented, the staff is really nice and quick to answer any questions that you might have. They have a neat gift shop and the prices are really low. There's a lot of parking space and a small park close to the memorial house. You can also visit the other very interesting museums nearby: the Ethnographic Museum, the Religious Art Museum and the Museum of Natural History of the...
Read moreIn drum spre București, venind din Slănic Prahova unde am vizitat Salinaina Unirea, am oprit in Vălenii de munte la Casa memoriala Nicolae Iorga, savantul care a învățat 16 limbi, chiar m a uimit că limba franceza o știa de la 4 ani, la 10 ani dădea meditații la franceza, iar din banii câștigați își cumpără cărți. A scris peste 1000 de cărți, unui om iar trebui 60 de ani de lectură asiduă pentru a citi toate cărțile lui Iorga. A avut 11 copii, dintre care am reținut pe Valentin Iorga, arhitect, care a realizat niste tablouri acestea fiind expuse în casa tatălui său. Iorga dormea fputin, maxim 5 ore pe noapte, langa pat in dormitorul sau era biroul pe care își așterne operele sale. Avea un scris f mărunt, iar soția sa îl ajută la editarea, corectarea cărților, Elisabeta, cea de a doua. Dna muzeograf care ne a prezentat toate cele despre Iorga ne a predat o lecție interesanta de istorie. Iorga a învăța limba turca in drum spre Turcia, iar din Argentina a adus un pui de brad argintiu Intr o batistă care e plantat in curtea casei sale și pe care îl puteți admira și în fotografii. Gradina e un loc de reculegere, de relaxare pt cei care nu doresc sa se despartă așa de repede de trecutul poporului nostru. Merita 10 stelute, nu 5. Biletul este 16 lei adult,...
Read more