STIU CA AM SCRIS MULT, DAR CITITI CA SA VA SALVATI CONCEDIUL!
Din punct de vedere camere, locație nu am ce reproșa: raport calitate-preț foarte ok.
Dar când vine vorba de gazde, va rog eu, evitați aceasta cazare, daca va doriți un concediu liniștit, lipsit de niște gazde fără pic de respect pentru oaspeții lor. Încă de când am pășit pragul, domnul proprietar a început cu diverse suspiciuni asupra noastră, doar fiindcă eu nu eram hotărât daca sa rămân peste noapte sau nu și că mi-am permis să-mi însoțesc iubita și pe prietena ei în curtea interioară pentru a le ajuta cu bagajele. Imediat dansul a început cu o morala despre câte cazuri a avut de persoane care închiriau o camera pentru 2 și aduceau și alte persoane; investiția pe care a făcut-o și alte teorii care chiar nu își aveau rostul.
După ce fetele și-au luat în primire camera, iubita mea a întrebat daca pot intra măcar pana la baie sa mă duc și, desigur, aceasta gazda foarte primitoare, pe un ton extrem de negativ, a ținut sa precizeze ca nu am ce cauta în camera (total de acord, dar tonul și modul de exprimare total lipsit de bun-simt).
Pana la urma, m-am hotărât sa rămân și eu o singura noapte. Din fericire, nu am mai avut contact cu gazda în ziua respectivă.
A doua zi, la ora 10 m-am decazat, totul în regula. Cele 2 domnișoare mai aveam o noapte. După-amiaza, spre nerușinarea mea, mi-am permis sa intru în curte ca sa aștept fetele sa se pregătească. Desigur, ca fost privit într-un mod foarte dubios de domnul proprietar. Totuși, nu știu ce era cu dansul, dar nu mi-a reproșat nimic. Pana a venit soția dansului și m-a luat la întrebări ca unde mi-e brățara (te obliga sa porți o brățară, practic ca sa le faci reclama pe plaja, nu are nicio utilitate). I-am explicat dânsei ca m-am decazat și ca doar aștept pe cineva ce e căzut în continuare la dânșii. II explica și soțul și dumneaei cu foarte mult respect pentru un fost client: "Și ce mai caută asta aici daca s-a decazat de la 10:00...". Probabil, dansa voia sa stau ca un câine la poarta, în soare, pana fetele sunt gata, denotând cât de omenoși, primitori și cu bun-simț sunt aceste gazde
Încă o data, din fericire pentru sănătatea mea mentala, am plecat pe seara spre casa și nu am mai avut contact cu aceste personaje, dar pentru iubita și prietena ei, calvarul abia urma sa înceapă...
După jumătate de ora de la plecarea mea, domnul proprietar s-a luat de ele ca nu poarta brățara (nu se poate da jos și repune). Bineînțeles ca domnișoarele au încercat sa ii explice ca nu aveau cum sa stea cu ele la mana și sa se bronzeze în dungi, plus ca mereu le aveau la ele, în buzunar. Desigur ca domnul nu a dat doi lei pe aceasta explicație și a început sa și expună aventurile din Turcia la resorturi cum ca acolo el a purtat brățări și nu a comentat. "Cui nu-i convin regulile, sa plece".
Normal ca nici de mine nu uitase. Eu eram oaspetele clandestin pe care fetele voiau să-l bage pe furiș în umila cazare a domnului. Și a început sa explice el tot presupusul plan și cu câtă tenacitate la dejucat dansul. To show-ul domnului a durat în jur de jumătate de ora, în care a ținut din tot dinadinsul sa le explice la 2 domnișoare cât de lipsite de bun-simț, educație, recunoștință fata de munca proprietarului pentru cazare și cum au încercat "să-l păcălească".
Acum, normal ca proprietarul o sa scrie un roman la acest comentariu, ca la toate recenziile negative. Va rog eu, cititi-le pe toate și, mai ales, comentariile ca sa vedeți cu cine ați avea de-a-face și a va salvați concediul de acești indivizi care pur și simplu sunt de toată jena. Din cum răspund recenziilor negative, va puteți da seama de inteligența, principiile și ce tipar de oameni sunt. Cu siguranță, nicio persoana normală nu și-ar dori sa aibă contact cu asemenea oameni.
Multumesc gazdelor pentru ca au stricat concediul iubitei și prietenei ei prin amentari ca pot fi "aruncate în strada" oricând vor ei.
Dupa mintea gazdei:
Domnul pare ca are o problema cu oamenii ce nu au o situatie financiara excelenta. El nu primeste la cazare oameni saraci....
Read moreNu recomand! La sosire am așteptat aproximativ 20 de minute ca să reușim să ne cazăm deoarece domnul proprietar avea o convorbire telefonică iar noi a trebuit să așteptăm sfârșitul convorbirii! După convorbirea telefonică au venit fiicele domnului cu fişa cazării iar la finalul acelei fise erau întrebări în legătură cu curățenia etc unde trebuia să bifăm dacă suntem mulțumiți când noi nici măcar nu aveam cheia de la cameră ca să verificăm! Într un final am reușit să ne cazăm, am verificat camera dar lipsea hârtia igienică și a trebuit să caut doamna de la curățenie ca sa o rog să ne aducă hârtie! Locul unde erau măsuțele era foarte îngust și scaunele rupte! După ce ne am cazat m am întors la domnii proprietari deoarece brățară care este impusă de către dânșii a fost foarte strânsă și am rupt o pentru a o înlocui iar dânșii au sărit cu gura pe mine ca ce brățară nu se rupe etc. Seara venea doamna de la curățenie și le spunea în șoaptă la toți turiștii să intre în cameră sa nu mai stea afară să nu mai vorbească! A venit la mine și a zis șoptind dar fără nicio exagerare să intrăm în cameră și să nu mai vorbim când noi stăteam pur și simplu și vorbeam încet fără gălăgie fără tonalitatea înaltă și făcând în cele două zile curat după noi atunci când am mâncat semințe sau covrigei în zona măsuțelor! În dimineața plecării de la 7:30 au venit doamnele de la curățenie și aranjau mesele făcând gălăgie ca să auzim noi și să le eliberăm camera! Check out se face între orele 09:00 și 10:00 dar doamna de la curățenie a venit pornită să intre peste noi în cameră de la 08:45 și nu a plecat până nu am avut o discuție cu dansa! În fine, nu recomand acesta cazare deoarece proprietarii se comportă sau vor să arate la turiști cum este în Armată! Turistul dumneavoastră Craighero Izabella ca să nu mai comentați domnul proprietar ca este un cont fals! Răspuns către proprietar! Dumneavoastră cred ca aveți o problemă! Eu am scris strict nemulțumirile pe care le am întâmpinat dar dumneavoastră nu acceptați adevărul și recenziile negative și înainte să răspundeți aici ați folosit un limbaj hărțuitor pe WhatsApp atunci când am scris numele meu în comentariu! Acceptați părerile tuturor iar în legătură cu check out dacă tot vă dați cocoş ca aveți filmare cu check in va rog să arătați și filmarea cu check out dar atunci când a venit peste noi doamna de serviciu în cameră când nici nu era ora de check out dar nu va convine normal! Dumneavoastră credeți ca lumea e proasta și nu are ce face și comentează aiurea! Și de asemenea este dreptul nostru să comentăm atunci când plătim pentru un lucru sau serviciu! Recenzia mea nu este singura negativă, sunt foarte multe recenzii negative pe care dumeavoastra nu le acceptați! Oare toată lumea este proasta și rea! La revedere și Dumnezeu să vă...
Read moreScriu această recenzie in cel mai obiectiv mod posibil ! De apreciat curățenia din camere si grija care se acordă acestui aspect. Ca minusuri : Nu exista aer conditionat ! Distanță relativ mare până la plajă( aprox.1km) cu un traseu destul de dubios. Foarte multa strictețe in ceea ce privește liniștea si reguli de urmat, având in vedere că locația este ocupată în proporție de 90% de adolescenți, care nu au cum sa respecte așa ceva. Programul de liniște 23-8 este imposibil de respectat pentru o stațiune precum Costinești, unde toți tinerii la orele 23-24 ies să se distreze și se întorc spre dimineață. Sistematic ți se aduce aminte de către o doamnă ( probabil din personalul de la curățenie) să vorbești in șoaptă. În dimineața plecării aceiași doamnă aproape mi-a luat cheia de la cameră din mână, cu toate că nu era încă ora 10 si cu toate ca încercam să-i explic că încă nu mi-am strâns toate bagajele. Ca si concluzie este o locație ideală pentru persoanele de peste 60 de ani , care sunt in căutare de liniște absolută și care vor sa își aducă aminte de vremurile când se vorbea în șoaptă.
Ca răspuns la răspunsul dvs. :
Stelele se acorda pentru întreaga experiență avută, nu numai pentru curățenie. Dacă exista o categorie speciala pentru curățenie ați fi primit cele 5 stele mult dorite din partea mea. Dvs nu vreți sa acceptați ca există loc de mai bine in unitatea dvs si ca urmare toate recenziile care nu sunt laudative le atacați destul de agresiv. Și dacă tot doriți ca nimeni sa nu iasă din "celula" , puteți elimina toate scaunele,băncile si mesele din spațiul comun. Ați investit banii , pentru veniturile dumneavoastră si ale familiei dvs ,nu pentru clienți. Chiar nu știu cu ce considerați ca am fost necivilizați cât timp am stat la dvs. Si dacă tot sunteți întruchiparea moralității si a corectitudinii ați fi putut sa facturati întreaga suma pe care...
Read more