Experiența a fost în general ok, însă am întâmpinat o situație neplăcută care merită menționată.
La cină, conform ofertei achiziționate, erau incluse băuturi precum suc, vin, apă, țuică, etc. Eu și soția nu consumăm alcool, așa că am întrebat de suc, care nu era pus pe masă, deși era menționat în ofertă.
Am cerut o cola, iar ospătarul mi-a spus că este din partea casei. Când am cerut încă una, mi s-a spus că trebuie achitată. I-am arătat oferta, iar acesta a spus că va rezolva situația.
După 30 de minute, pentru că nu primisem nimic, am mers din nou la șeful de sală, care mi-a spus că a uitat de mine. Cina avea o durată de două ore, iar eu am primit sucul abia la 20:30, doar după mai multe insistențe.
Nimeni de la mese nu avea suc, iar în sală erau doar doi ospătari. În loc să mă bucur de moment alături de familie, a trebuit să fiu atent la șeful de sală pentru a-mi rezolva problema.
Pentru unii poate părea ceva banal, dar eu n-am venit de la 200 km distanta, ca in prima zi de Paște sa negociez cu șeful de sala pentru 2-3 pahare de suc, care erau în oferta cumpărată.
Response from the owner a day ago (Translated by Google) In fact, the juice was not put on the tables because I thought it was too crowded, but the juice was self-service on the tables where there were also coffee machines. It's hard for me to believe that when you served yourself coffee, you didn't see the juices. You are right, you refer to something so trivial that we did not imagine how much it could matter to you. Yes, there were 2 waiters and many other helpers in the restaurant. I don't understand why. you would have had needed, from the moment we had a Swedish buffet and all you have to do is serve yourself. We assure you that we served you with everything that was provided for in the offer, even with an extra dinner (which I notice you did not notice), also from the house. Thank you!
(Original)
Intradevar sucul nu a fost pus pe mese deoarece am considerat ca se aglomerau prea mult, insa sucul a fost cu autoservire pe mesele unde erau si aparatele de cafea. Mi-e greu sa cred ca atunci cand v-ati servit cu cafea nu ati vazut si sucurile. Aveti dreptate, faceti referire la un lucru atat de banal incat nu ne-am imaginat cat de mult a putut conta pentru dvs. Da, in restaurant au fost 2 ospatari si multe alte ajutoare. Nu inteleg de cate pers. ati fi avut dvs. nevoie, din moment am avut bufet suedez si nu va ramanea decat sa va autoserviti. Va asiguram ca v-am servit cu tot ceea ce prevedea oferta, ba chiar si cu o cina in plus (pe care observ ca nu ati remarcat-o), tot din partea casei. Multumim!
Simion Eusebiu: Citește iar recenzia. Eu am zis de ora 20:30, nu de mic dejun. Suc era la micul dejun, eu am zis de ora 20:30. Masa nu era aglomerata ,deoarece eram 7 la masa de 10, 30% din masă era libera. Era loc și pentru suc. Vinul avea gust și miros de oțet. Tiganeala asta e doar la noi, în Emirate, Grecia, Italia, Franța, Spania, Egipt, Danemarca, Suedia, UK, nu am patit asta. Bine ca in Egipt ,in Africa nu am avut problemele de nici un fel. Nu a fost nimic din partea casei, totul a fost plătit. Cum am ajuns la recepție am făcut calculele impreuna cu receptionera și s-a achitat pentru tot. Cina a fost 200 ron de persoana, s-a platit, eram 4, s-a achitat tot la recepție. Șeful de sala nu trebuia sa ceara bani pentru suc ,dacă era din oferta și dacă era aglomerat la masa. Puneți omului pe masă ca de asta plătește și terminați cu prostiile. Eu va spun de ora 20:30 și voi îmi spuneți de micul dejun. Da, la micul...
Read moreBuna ziua,este o mizerie de cazare. 1 am cerut camera tripla si am specificat in mail ca doresc sa fie compusa dintrun pat matrimonial si un pat singal. Domnule sau Doamna administrator 2 paturi twing lipite nu este pat matrimonial. 2 mizerie in camera,ciorapi,praf si frimituri intarite pe langa noptiere si asta fara nici un fel de exagerare. Specific camera este foarte mare si spatioasa luminata super cu balcon imens dar...de geaba. 3 usa de la baie avea stinghiile scoase unde cuiele de circa 3 cm ascutite in exterior copilul se putea accidenta foarte usor. La Receptie camera tripla costa 450 lei eu am platit 550 lei 2 adulti si un copil de 7 ani cu acces gratuit sala de sport si sauna,masaj sau la sap contra cost aaa si plus un demisol care nu este terminat. 4 in sala de mese dimineata ora 09:30 cioburi pe jos in mochieta ,pline de praf semn ca acele cioburi aveau o vechime indelungata acolo. Un restaurant normal seara dupa ce se termina orice eveniment se face curat si se pregateste spatiu pentru urmatoarea zi,dar din nou de unde daca nu este personal capabil. 5 dimineata avand mic dejun inclus am coborat in sala de mese. Am ramas uimit,probabil ca si voi ati crede ca la 4 ☆☆☆☆ este un mic dejun diversificat,ei bine sa stiti ca nu este asa. 1 crenvusti trei buc la nr,bine poate am prins eu pe trminate. 2 oua ochiuri 2 la numar,la fel cred ca se termina. 3 cascaval feliat un singur fel 4 branza feliata un singur fel 5 masline rosi si castraveti. 6 ceva salam un singur fele si muschi file la fel un singur fel. Ceva zacusca si dulceata. Apa plata si minerala cate un bidon de 2 litri din fiecare,probabil se terminase ala la 5 litri. 7 un suc ceva rosu fara acud puns in dozator. 8 un singur fel de cereale fulgi de porumb si lapte. Dozatoare de cafea unde se putea bea o cafea decenta cat de cat. Eu nu am gasit nici iaurturi nici fructe care sunt esentiale zic eu. Toate acestea pe o masa de 2 m lungime. Nu sunt eu in masura sa dau indicati dar asa sigur nu se face Turism. Domnule administrator acele placi de rigips nu sunt fixate foarte bine,sau poate au fost fixate candva dar cand am fost eu flambau si statea sa pice pe copil. Nu inteleg de ce dati acces la un spatiu ne terminat si finisat. Este "depozitat"zic eu o masa de biliard,o masa de ping,pong si o masa de fotbal pt copii de la lidl dar aceste obiecte eu cred ca au fost donate de cineva pentru ca sunt in cea mai jalnica stare,nu se poate desfasura nici o activitate. Hotel de 4☆☆☆☆ fara un mini bar nu am mai gasit pana acum sunteti sigurul. In consencita nu exista personal si nici meneger pentru a pune lucrurile la punct. Serviciile sunt mult de dorit la 4☆☆☆☆ asa cum ati declarat,eu acord maxim maxim 2☆☆ si asa cred ca este mult,a daca plateam 200 ron nu aveam aceste pretenti dar la un hotel de 4 ☆☆☆☆ unde camera costa 550 lei sau 110 e atunci aspentul se schimba. Nu recomand,nu mergeti nu vizitati. Altfel spus ȘERPĂRIE fratilor !!!
Sigur ca daa, Dumneavoastra isinuati ca eu am intrat intr-o zona ne autorizata insa stim destul de bine ca nu este asa. Si nu mai insistati va rog pentru ca eu mai am si video/ audio cu indrumarile domnisoarei de la receptie,va rog... ! Promit ca revin acolo sifac o sesizare domnul LATIS VASILE-ANPC. Eu sunt un om simplu si ca urmare rog pe toata lumea care stie acest subiect sa acorde o parere asa cum cred ei de cuvinta buna sau rea, si eu multumesc...
Read moreWe have booked an apartment for family, but when we checked -in we got a triple room. After 30 min explanation with Receptionist showing her the prepaid voucher where was written black on white 2 adults and on child booking type deluxe apartment. We finally got our apartment.|Bit in the next 30 minutes we were called by receptionist and asked to pay the apartment because they need a proof of payment and the prepaid voucher is not good enough. We need to call the travel agency using the emergency calls number and ask them to contact the hotel. Finally in the next 30 min they figure out how to execute the virtual card from the travel agency.|The adventure didn’t just end up here.|We went for dinner in their 4 stars restaurant. We ordered a white wine, and som water, we got the wine &water both warm. So we asked for some ice and an ice bucket to cool the wine. Surprise, we got som ice, no chance to find some recipient for cooling the wine.|So for the above reasons, my advise is to avoid this place of you want to avoid surprises and you do not want to be treated...
Read more