„Fără să atingă înălţimea întâlnită în alte grupe ale Carpaţilor României, Munţii Trăscăului reprezintă, o unitate extrem de diversificată ca peisaj, cu un remarcabil potenţial turistic,(…).
În ciuda faptului că au înălţimi sub l 400 m, ei apar destul de impunători, mai ales când sunt priviţi din Culoarul Mureşului, de unde-şi dezvăluie un profil crenelat, cu acel aer de atrăgătoare sălbăticie.(…)
Călătorul ajuns în împărăţia de culmi, de creste sau platouri, întrerupte neaşteptat de văi prăpăstioase, întâlneşte, la tot pasul, privelişti de o frumuseţe aparte. În timp ce în nordul şi în sudul acestei unităţi montane aşezările apar doar pe văi şi în cadrul depresiunilor, în partea centrală a Munţilor Trăscăului satele şi cătunele urcă până sus pe coama lor, risipindu-se, sub formă de „crânguri", printre ogoare şi integrându-se, astfel, peisajului specific al Ţării Moţilor.
Natura a înzestrat spaţiul carpatic al Trăscăului cu numeroase locuri interesante nu numai din punct de vedere ştiinţific, dar şi turistic, numele unora având deja o mare rezonanţă, precum cheile Turzii, Turenilor, Râmeţului, Găldiţei, Întregaldelor, Cetii, Aiudului, Ampoiţei, apoi masivele calcaroase Bedeleu şi Ciumerna, Colţii Trăscăului şi Piatra Cetii, peşterile Huda lui Papară, Poarta Zmeilor, Bisericuţa, Liliecilor, marea dolină Vânătare, o serie de defilee ca cele ale Arieşului, Iarei, Hăşdatelor etc., pentru a nu aminti decât câteva dintre ele."
GH. Măhăra , I. Popescu Argeşel – Munţii Trascău –...
Read moreMunți foarte frumoși, chiar dacă nu sunt foarte înalți. Crestele albe, sculptate de timp și de ploi, proiectate pe verdele vegetației sau pe cerul albastru, îmi amintesc de farmecul Dolomiților. Satele cu case tradiționale, răsfirate pe culmile mai domoale, îi povestesc călătorului despre trecut, bisericuțe modeste sau mănăstiri sobre își înalță fruntea și își deschid brațele primitoare, pășunile sunt pline de flori și peisajele pe alocuri îți taie respirația iar asta te face să te bucuri totuși de drumurile din zonă, multe nemodernizate încă. Mie întotdeauna munții aceștia îmi spun o poveste frumoasă, poate veți găsi și voi bucurie în a-...
Read moreAmazing experience. Is not the easiest trail but worth it. The view from the top is beautiful. Be careful are many rocks...
Read more