Situata la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, intre Galati si Tecuci, Manastirea Vladimiresti este un loc de pelerinaj si hrana sufleteasca pentru cei ce-i cunosc istoricul sau il afla cand ajung aici ca vizitatori. Manastire de maici cu sobor numeros (aproape 200), in prezent se situeaza pe locul trei in tara ca numar de personal dupa manastirile Agapia si Varatec, dar pe primul loc intre manastirile cu vietuire de obste. Biserica mare - construita pe locul primei aparitii Dumnezeiesti, in forma de cruce conform traditiei ortodoxe, are hramul Adormirea Maicii Domnului. La est de Biserica mare este situat Paraclisul (Biserica mica), iar la sud Micul Altar de vara. Poarta de la intrarea pe domeniul manastirii este tipic maramureseana si a fost lucrata in 1992. De aici porneste drumul spre livada, vie si iaz. Intrarea in incinta se face pe o alee strajuita de tei, trecand pe sub clopotnita. De o parte si de alta se afla staretia si caminul preotesc. Constructia Manastirii Vladimiresti a inceput in anul 1938 in urma vedeniilor avute de sora Lica - Vasilica Barbu Gurau, care mai apoi a devenit maica Veronica, stareta si stavrofora acestei manastiri. Ctitorul paraclisului a fost arhimandritul Visarion Nicolau care a finantat constructia si care a dus-o la Parintele Patriarh Nicodim Munteanu pentru a primi binecuvantarea pentru inceperea construirii manastirii. Arhitectul Ion Berechet face planul avand ca model manastirea romaneasca Prodromu de pe muntele Athos. Prima manastire desfiintata de regimul comunist a fost Manastirea Vladimiresti. In noaptea de 29 martie 1955, maica Veronica, comitetul de conducere si parintele slujitor au fost arestati. Considerate dusmani ai poporului, membrele comunitatii (in numar de 318) au fost ridicate in noaptea de 14 februarie 1956. Maica stareta a efectuat sase ani de inchisoare din cei 15 ani de condamnare la munca silnica, redusi apoi la 8 ani de inchisoare corectionala. Vreme de 10 ani la manastire a functionat o scoala pentru copiii handicapati, iar cladirea bisericii a fost transformata in magazie si s-a deteriorat. In mai 1990, Inaltul Arhiepiscop Antim Nica al Galatiului si Prea Sfintitul Episcop Vicar Casian Craciun, au sustinut in fata Sfantului Sinod redeschiderea manastirii. Pe drept cuvant pot fi considerati ctitorii noii Manastiri Vladimiresti. Construita in forma de cruce conform traditiei ortodoxe, biserica mare este impodobita la exterior cu un brau de icoane lucrate in mozaic, opera pictorului Gheorghe Raducanu. Artistul, patruns de evlavie nemarginita pentru Maica Domnului si dorind sa lucreze la o biserica inchinata acesteia, o ilustreaza in 73 de ipostaze. Deasupra intrarii se afla icoana Adormirii Maicii Domnului, hramul bisericii. In partea inferioara, tot la exterior, biserica este inconjurata de un brau de icoane de sfinti in marime naturala, aplicate in firide in anul 1992. Pridvorul adaposteste icoane in mozaic ale Sfintilor Petru si Pavel de o parte si de alta a intrarii si a Sfintilor Domnitori romani Stefan cel Mare la sud si Constantin Brancoveanu la nord. Pe plafon, in trei firide separate, Deisis. Usile si mobilierul celor doua biserici sunt lucrate din lemn de stejar, la Bacau, in atelierul profesorului Alexandru Hutanu. Naosul adaposteste in partea stanga icoana Maicii Domnului facatoare de minuni cu trei maini, iar in partea dreapta o racla cu sfinte moaste ale mai multor sfinti. Pe pereti sunt ilustrate: Deisis, Nasterea Domnului, Maica Domnului Imparateasa, Invierea, Sfantul Gheorghe, Sfantul Dimitrie, Sfantul Pantelimon, Sfantul Haralambie si Sfanta Veronica cu naframa. Cele 4 icoane argintate ale catapetesmei sunt cele originale: Sfanta Ana cu prunca, Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Ioan Evanghelistul, Sfantul Mare Mucenic Mina. Tampla din lemn sculptat, cu trei usi, este noua si a fost pictata in atelierele manastirii conform canoanelor bisericesti. Sfantul Altar, construit pe locul primei aparitii dumnezeiesti, are pictura dispusa tot in registre. In centru este ilustrata Maica Domnului Imparateasa, iar lateral scene...
Read moreDacă treceți prin județul Galați trebuie să vizitați această Mănăstire. Este un loc de reculegere, cu multă verdeața. Situata la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, intre Galati si Tecuci, Manastirea Vladimiresti este un loc de pelerinaj si hrana sufleteasca pentru cei ce-i cunosc istoricul sau il afla cand ajung aici ca vizitatori. Manastire de maici cu sobor numeros (aproape 200), in prezent se situeaza pe locul trei in tara ca numar de personal dupa manastirile Agapia si Varatec, dar pe primul loc intre manastirile cu vietuire de obste. Biserica mare - construita pe locul primei aparitii Dumnezeiesti, in forma de cruce conform traditiei ortodoxe, are hramul Adormirea Maicii Domnului. Poarta de la intrarea pe domeniul manastirii este tipic maramureseana si a fost lucrata in 1992. De aici porneste drumul spre livada, vie si iaz. Intrarea in incinta se face pe o alee strajuita de tei, trecand pe sub clopotnita. De o parte si de alta se afla staretia si caminul preotesc. Muzeul detine 106 icoane vechi din secolele XVIII-XIX. Aici se pastreaza crucea de lemn sau “crucea din porumb” cu care s-a insemnat locul Sfantului Altar la aratarea semnului dumnezeiesc. Se mai afla o icoana cu Maica Domnului lasata maicii starete de mama sa pe patul de moarte. In staretia manastirii se pastreaza opt potire de argint masiv din cele 12 gasite in fata sfintei proscomidii in biserica mare (ascunse de o persoana necunoscuta, la inchiderea manastirii). Manastirea Vladimiresti detine ateliere de pictura, sculptura de rame si mobilier bisericesc, de inramat icoane, croitorie, broderie, tricotaje, flori artificiale si covoare. Constructia Manastirii Vladimiresti a inceput in anul 1938 in urma vedeniilor avute de sora Lica - Vasilica Barbu Gurau, care mai apoi a devenit maica Veronica, stareta si stavrofora acestei manastiri. In 1941 incep sapaturile pentru fundatia bisericii mari (cu hramul Adormirea Maicii Domnului). Sora Lica depusese intre timp votul calugariei si se numea Maica Veronica. Constructia este definitivata in 1943. Pictura in stil neo-bizantin, se va realiza in cursul aceluiasi an de catre pictorul Hermeneanu, ucenic al renumitului pictor de biserici Belizarie din Bucuresti. Vreme de 10 ani la manastire a functionat o scoala pentru copiii handicapati, iar cladirea bisericii a fost transformata in magazie si s-a deteriorat. O icoana pretioasa a Maicii Domnului facatoare de minuni, care acum este asezata in biserica mare, a fost pastrata cu evlavie de sateni, impreuna cu celelalte icoane mari si alte obiecte de valoare ce alcatuiesc astazi zestrea manastirii. Dar micul Rai pe pamant realizat cu truda de catre maicile si surorile de aici avea sa fie curand curmat. Regimul comunist, dusman declarat al religiei si credintei de secole a poporului roman, neaga contributia culturala a acesteia. Prima manastire desfiintata a fost Manastirea Vladimiresti. In noaptea de 29 martie 1955, maica Veronica, comitetul de conducere si parintele slujitor au fost arestati. Considerate dusmani ai poporului, membrele comunitatii (in numar de 318) au fost ridicate in noaptea de 14 februarie 1956. Au urmat ani grei de inchisoare si domiciliu fortat pentru port ilegal de uniforma. Maica stareta a efectuat sase ani de inchisoare din cei 15 ani de condamnare la munca silnica, redusi apoi la 8 ani de inchisoare...
Read moreO manastire vie de la inceputul ei si vie si in prezent prin obstea reinprospatata continuu, fondata din iconomia lui Dumnezeu, intr-o perioada a istoriei noastre cand, doar datorita trairii autentice si in Hristos, si credintei cu parfum de jertfa iti puteai alimenta bateriile sufletului pentru a putea depasi negura care a urmat in istorie in timpul comunismului. Existenta si intemeirea acestei manastiri au fost atat de comentate... Ea a existat si a fost construita, pentru ca asa a fost de la Dumnezeu, asa cum, de toate cate sunt, Dumnezeu are stiinta. A aparut, a inflorit, fiind invidiata si ghimpe in ochii "tovarasiilor". A fost nevoie de existenta ei in acel timp, asa cum a fost nevoie si de glasul unui parinte Arsenie Boca, de nebunia pentru Hristos a unui parinte Nil Dorobantu, de un Sandu Tudor, de Rugul Aprins, de incercarea de a birui, Antihristul care se ridica, prin practicarea rugaciunii. De ce sa ne gandim ca nu ar fi fost astfel? Manastirea Vladimiresti a fost "floarea de butoniera" a Patriarhului Iustinian, dupa cum insusi a scris in "Cartea de aur" a manastirii.... cu focul jertfei pe care il primeai din plin aici, mai primeai un pic de putere pentru a putea sta drept in fata dusmanului credintei in vremurile ce au urmat. Cum s-a spus, comunismul nu este o optiune politica, ci o arma impotriva crestinismului. Cu el s-a luptat si se lupta doar cu crucea in mana! Pentru ca el s-a ridicat impotriva lui Hristos, doar Biserica ii poate...
Read more