Undeva sub poalele Muntelui Hălăuca, Mănăstirea Dobru este cel mai vechi aşezământ monahal, construită din cele mai vechi timpuri.Construită într-o oază de liniște, Mănăstirea Dobru este prima biserică pe stil vechi înălțată într-o comună din România. Noua biserică și așezare este construită după anul 1989, însă locația a fost folosită pentru rugăciune din anii 40. A fost distrusă de mai multe ori din cauza conflictelor între biserica pe stil vechi și stil nou, iar după anul 1989 s-a așezat liniștea pe această mănăstire înconjurată de brazi înalți ca de o cetate de cetină verde.Geografic, pe hartă putem găsi Mânăstirea Dobru situată între Mânăstirile Secu şi Agapia. Din punct de vedere duhovnicesc, însă, adică al mărturisirii de credinţă, o găsim în sfera Ortodoxiei tradiţionale (adică cea a Sfinţilor Părinţi), fiind unul dintre sfintele lăcaşuri ridicate din râvnă şi dragoste pentru adevărata credinţă ortodoxă – credinţa dată apostolilor de Însuşi Domnul. Ea întregeşte, astfel, ca un mărgăritar de mare preţ, salba de mânăstiri şi biserici din zona Moldovei, care aparţin Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, ce îşi are mitropolia la Slătioara, în judeţul Suceava.Aşezată chiar sub munte, înconjurată de brazii înalţi ca de o cetate de cetină verde, Mânăstirea Dobru ne întâmpină cu chiliile ei mărunte şi curate, cu arhitectură tradiţională, străjuite şi dominate de frumuseţea şi măreţia noii biserici a aşezământului, construită după 1989, şi bisericuţa mică, de lemn, în care s-au săvârşit sfintele slujbe şi pravila monahală de rugăciune zilnică a maicilor vieţuitoare aici, vreme de mai bine de 40 de ani.Multă vreme, această mănăstire a fost doar un adăpost pentru călugării alungaţi din marile lavre nemţene şi sucevene care nu au primit schimbarea calendarului din 1924. După o vreme, acest adăpost monahal a devenit schit, iar ulterior, a devenit mănăstire. Chiar şi în vremurile de mari prigoane împotriva credinţei strămoşeşti, aici au găsit adăpost şi linişte maicile alungate din mânăstirile ce primiseră stilul nou (gregorian sau papistăşesc), dar şi credincioşii din toată Moldova, care nu aveau biserici ridicate în comunele lor.Schitul cunoaşte însă o mare importanţă în perioada următoare, toţi credincioşii pe stil vechi din satele nemţene, chiar din toată Moldova, venind aici la rugăciune. După anul 1973, obştea mănăstirii începe să crească, se reface biserica şi se construiesc noi chilii, o trapeză, o bucătorie mare, alte corpuri de clădiri.
Însă şi în aceşti ani maicile de aici au fost prigonite de către autorităţile locale: nu li se punea viza de reşedinţă pe buletine, erau alungate în localităţile lor şi amendate, biserica fiind închisă în mai multe rânduri de către trupele de jandarmi trimise aici.
Abia după anul 1980 viaţa de aici intră în normalitate. În 1987 s-a mărit Sfântul Altar, iar la resfinţire a primit un al doilea hram, Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, primul hram fiind cel al Sfântului Ierarh Nicolae.
Tot în cinstea marelui Tămăduitor Pantelimon s-a înălţat aici o...
Read more
Learn more insights from Wanderboat AI.
