Prezența la Zăbala a unui muzeu etnografic dedicat ceangăilor, într-o zonă lipsită de ceangăi, este rezultatul unei conjuncturi fericite. Povestea începe cu anul 1974, când Ferenc Pozsony, care avea să ajungă profesor doctor în etnografie la Universitatea din Cluj, înființează un prim muzeu etnografic cu caracter local, secuiesc, într-o casă tradițională construită la începutul secolului XX. În prezent casa adăpostește o colecție de istorie locală combinată cu elemente etnografice locale. Cele trei camere reproduc, în linii mari, o bucătărie, o cameră „de oaspeți” și un fel de dormitor - cameră de zi. Exponatele sunt adunate din comună. Casa muzeu oferă importante mărturii despre viaţa materială şi spirituală a secuilor din zonă, precum și a impactului marilor evenimente istorice asupra comunității.
O altă clădire alăturată conține o colecție de cufere, lăzi de zestre și mic mobilier tradițional secuiesc. O veche ladă de zestre din 1803 conține și foi de dotă care prezintă în detaliu zestrea miresei. Foarte valoroase sunt piesele de secol XIX decorate cu motive florale tradiționale secuiești, precum și cele de sfârșit de secol XIX și început de secol XX realizate în stil secesionist și fabricate la Braşov sau la Târgu Secuiesc.
COLECȚIA ETNOGRAFICĂ CEANGĂIASCĂ a apărut ulterior ca urmare a intenselor cercetări pe teren în comunitățile ceangăiești din Moldova, efectuate începând cu anul 1991 de către profesori și studenți ai Catedrei Maghiare de Etnografie şi Antropologie a Universităţii Babeş-Bolyai, în colaborare cu Asociaţia Etnografică „Kriza János”, ambele din Cluj-Napoca. Materialul etnografic adunat a condus la inaugurarea în decembrie 2003, tot în curtea casei-muzeu, a unui mare spațiu muzeal dedicat ceangăilor. Începând din 2005 muzeul din Zăbala funcționează sub tutela Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, ca secție externă. Muzeul a devenit și centru de documentare deoarece în afara pieselor expuse au fost adunate multe alte informaţii referitoare la viaţa materială, spirituală și la fenomenele de asimilare a ceangăilor.
La parterului clădirii am putut admira o colecție de covoare secuiești țesute de Erőss Borbála, 1922-2016. La etaj este o galerie largă, pe trei laturi ale clădirii, dedicată în întregime vieţii ceangăilor din Moldova, încercând cumva să reconstituie, cu tot ce înseamnă obiecte și spiritualitate, viața ceangăilor din Moldova de la naștere până la moarte. Muzeul este important pentru-că acest grup etnic este mic, dispersat și într-o dinamică accentuată în privința asimilării de către majoritatea românească.
Chiar dacă este situat în afara zonei locuite de ceangăi, dar nu foarte departe, acest muzeu este un important punct de reper pentru istoria, tradiția și viața cotidiană a ceangăilor din Moldova, un grup etnic relativ puțin cunoscut. Discuțiile despre locul lor de proveniență, originea și chiar numele de „ceangău” pot continua la nesfârșit, sporind misterul care învăluie istoria ceangăilor.
Potrivit unui raport din 2001 al Consiliului Europei, ceangăii din Moldova sunt un grup neomogen de oameni de origine maghiară, existenți în acest spațiu încă din Evul Mediu. Deși numărul celor care în Moldova s-au declarat de naționalitate maghiară sau chiar ceangăiască este foarte mic, de ordinul câtorva mii, tot în același raport se estimează că numărul vorbitorilor de limbă maghiară sau dialectul ceangăiesc, acesta fiind o variantă arhaică a limbii maghiare, ar fi de 60.000-70.000 persoane. Noi considerăm că definitoriu nu este limba maghiară care se pierde sau deja s-a pierdut prin asimilare, ci religia romano-catolică a ceangăilor, spre deosebire de cea ortodoxă a românilor.
Ca un aspect negative ale muzeului, schimbările de colecții neactualizate pe websituri, lipsa unui ghid profesionist sau măcar a unor texte, etichete explicative împiedică înțelegerea corectă a acestui muzeu atât...
Read more
Learn more insights from Wanderboat AI.
