Jurnal emoțional de ce înseamnă mâncare cu suflet, în Grecia.
Târziu în noapte și eu sunt obosită tare, am atâta lucruri noi pe care nu apuc să le împărtășesc; de vreo două zile am rămas în urmă cu jurnalul meu de călătorie,
„pe limba mea” de data asta va fi si la propriu, nu doar la figurat.
Am rămas la gândul ca ar trebui să povestesc despre dl. Vasilis Macrovasilis. L-am cunoscut într-o zi călduroasă tare, când am ajuns înfierbântați în locul acela răcoros din mijlocul pădurii , la cascada aceea de poveste, care m-a făcut să mă dau peste cap de drag, iar după ce am mâncat și mai și . Dragostea trece și prin stomac , bine a zis cine a zis . Taßépva Ταβέρνα Κεραμίδι(Taverna Keramidi) din Metaxochori Agias.
Veneam de la Meteore și făcusem și o ușoară insolație eu, v-am povestit, îmi fusese un pic greu pelerinajul, de altfel eram cu toții înfometați și obosiți. Un domn foarte șarmant, cu alură de star de cinema, ne-a întâmpinat, apoi a venit la noi și ne-a luat comanda, am aflat că a dânsului era taverna. M-au fermecat stilul și familiaritatea , parcă ne cunoaștem de o viață. Cadrul era de vis, iar domnul prietenos părea că ne-a invitat la el acasă, de fapt așa și era: era născut acolo, în sat, iar de gătit gătea cot la cot cu bucătarul. Toată noapte pregătea mâncarea pentru a doua zi. Asta m-a cucerit imediat: un șef căruia îi pasă de clienți, care vine și se împrietenește cu cei care-i calcă pragul.
Am început să-l întreb în stilul meu ușor abrupt și am aflat că avusese multe meserii înainte, de exemplu fusese și pompier și luptător, și mai târziu am aflat și că era un bun și cântăreț, iar acum hrănea oamenii la taverna lui, din inima pădurii.
Și așa am cunoscut Grecia profundă, cu gustul ei, pentru mine, de sos de oțet balsamic miere și cu fructe uscate: curmale și smochine, parmezan și nuci și ulei de măsline și cu toate verdețurile alea bine combinate. Nu o să povestesc despre felurile de mâncare tradiționale (asta vă invit să descoperiți dacă veți merge vreodată la taverna Keramidi), nu mă pricep să fac recenzii la mâncare (deși se pare ca acum toată lumea se ,,pricepe” la asta ) pe mine m-a fermecat acest grec care parcă venea din istorie, ca un mag al ritualurilor culinare și ca o gazdă perfectă. Totul a fost delicios. S când ne-am întors pentru a doua oară ,când am revenit deci , am aflat (pentru că atâta de mică e lumea, nu-i așa?) că solista pe care tocmai o ascultasem cu o seară înainte la noi în sat,la km buni distanță (vă mai amintiți povestirea mea cu muzica și petrecerea grecească?) era chiar fata dumnealui. Ce coincidență frumoasă! deci îi moștenise nu doar imaginea frumoasă de grecoaică tipica , ci și vocea. L -am cunoscut și pe fiul cel mic, simpatic, care era mâna dreaptă a tatălui său, la tavernǎ.
Am vrut acum să vă povestesc si despre cât de bine se mănâncă o mâncare gătită la foc mic și cu multă iubire, în stil grecesc și foarte gustos. De fapt am vrut să vă dau un exemplu despre ospitalitatea greacă, pe care o poți întâlni nu în zonele sufocate turistic, ci la sat, în inima acestui popor cu o traire aparte, pitorească dacă pot spune așa .
Și dacă mi-a fost tare milă ,seri la rând ,de un domn Vanghelis , din satul în care noi am stat, pentru că avea mereu deschisă taverna , dar era tot timpul goală, nimeni nu -i calca pragul , la polul opus, fericit e domnul Βασίλειος Μακροβασίλης care are mereu oaspeți la taverna dumnealui și unde gustul de Grecie adevărată se...
Read more
Learn more insights from Wanderboat AI.
