Situat la aproximativ un kilometru și jumătate de Castelul Bran, hotelul dispune de camere duble, suite și apartamente, un restaurant propriu, sală de sport și de recreere, cu două mese de biliard și una de tenis. De asemenea, în incinta Hotelului Bran Stoker, se află și o piscină de dimensiuni foarte reduse care, din păcate, sau poate din fericire, depinde din ce puncte de vedere privești, nu se poate folosi din cauza apei extrem de reci dar și murdare, și a mirosului puternic de mucegai care nu poate fi ascuns chiar dacă mirosul clorului folosit în exces primează. Am intrat numai din curiozitate în încăperea unde se afla piscina, însă am ieșit rapid, aerul fiind insuportabil. Despre saună pot spune decât că era încuiată pentru a nu fi folosită, ca să nu producă alte cheltuieli, în condițiile în care hotelul era plin, perioada rezervării fiind la trecerea dintre ani. Și parcarea a fost super aglomerată, iar intrarea și ieșirea autoturismelor se făceau cu mare greutate. Despre camere pot spune că erau de mai multe feluri, și anume mai vechi, cu mobilier deteriorat, cu o mochetă destul de anostă și murdară, și camere puțin mai arătoase, mai moderne, cu parchet. Am putut vedea diferența întrucât grupul nostru a fost format din 4 familii, unele cu copii. Pot spune că lenjeria a fost impecabilă, dar curățenie nu s-a făcut deloc în timpul șederii noastre, nici prosoapele nu au fost schimbate, însă am fost întrebați tot timpul dacă avem nevoie de ceva în camere. Ce mi-a plăcut aici a fost mâncarea proaspătă și gustoasă, servită în cadrul restaurantului, la prețuri acceptabile, și personalul hotelului, atât de conducere, cât și cel de execuție, care era deopotrivă prietenos și profesionist. De asemenea, punctul forte a fost, ca să îl citez pe un alt client care, pregătit fiind împreună cu soția să intre în piscina hotelului, a ieșit rapid după nici un minut, spunând că ,,orchestra care a cântat live de Revelion și faptul că s-a dansat au făcut toți banii". Impresia finală este aceea că, în cazul în care s-ar investi mai mult în igienizarea, reamenajarea și modernizarea camerelor, chiar și fără existența piscinei sau a saunei, ar câștiga atât proprietarul și salariații hotelului, dar și clienții care ar pleca de aici mulțumiți și cu dorința de a reveni oricând ar...
Read moreMe and my friend had a reservation on 29th of october. We arrived around 11pm (according to the website check in is till 12am). There was absolutely no one in the entire place. The door was open, the reception and the security room were empty. We stayed there for 30 minutes, called the phone number left at the reception 3 times and no one picked up or showed up. We had to leave and try to find another place to stay in the idle of the...
Read moreCea mai proasta cazare la care am stat in viata mea. Am fost cazati in perioada 30 Decembrie 2024-2 Ianuarie 2025, oferta de revelion (3600 ron camera dubla). Camerele nu au încălzire corespunzătoare. Maxim 16 grade in camera, mobila degradata, dusul din camerq era stricat ( am legat un elastic de par ca sa putem face un dus), presiune foarte mica la apa, pereti subtiri, nu ofera papuci de interior sau halat. Piscina nu exista, este un jacuzzi micut fara presiune si apa calaie. Sauna avea 35 de grade Celsius, deci departe de o sauna. Au 2 mese de biliard si una de ping pong dar nu au mingi de ping pong. Am gasit masinq lovitq lq ei in parcqre si am cerut sa vedem camerele de supraveghere, domnul de la repectie aparent e inspector de daune, si-a dat cu parerea cum ne-au lovit dar nu ne-a aratat camerele de supraveghere si ne-a spus cq inregistrarile camerelor lor sunt disponibile doar pentru 30 de minute din momentul inregistrarii. Camera nu a fost curatata decat la cerere, hartie igienica sa va luati de acasa. Localul este foarte zgomotos, peretii subtiri-auzeam cum sforaiau vecinii de palier. Am anuntat la repectie ca nu avem caldura in camera iar solutia a fost “ v-am lasat o patura in plus pe pat”. Pe scurt: veniti daca vreti sa va congelați sau sa comiteti o crima. Spor! PS: noi am plecat răciți cobza. Nu...
Read more