Casa cu Lei şi faima aristocratului Loniay, un concubinaj din Constanţa Primului Război Mondial, este o altă poveste necunoscută a oraşului.

După capitularea Constanţei şi instalarea administraţiei germane a mareşalului Mackensen, la 22 octombrie 1916, Casa cu Lei a fost rechiziţionată de trupele austro-ungare care şi-au stabilit aici sediul central al Consiliului de Administraţie Imperial pentru Provinciile de Răsărit. A fost şansa clădirii de a fi ferită de devastările obişnuite ale soldaţilor şi ofiţerilor bulgari dar şi voinţa contelui Pal Loniay, administratorul civil al Austro-Ungariei în Dobrogea, de a îşi găsi o reşedinţă somptuoasă. Provenind dintr-una dintre cele mai vechi familii europene şi ale Ungariei, cu o reşedinţă atestată încă din secolul al XIII-lea (palatul de la Medieşu Aurit, jud. Satu Mare), contele cunoştea bine politică: tatăl său fusese prim ministru al Ungariei între 1871-1872 iar el însuşi fusese apropiat al bătrânului împărat Franz Josef al Austro-Ungariei (ce avea să se sfârşească din viaţă la doar o lună după ocuparea Dobrogei). În clădirea de pe strada Titulescu, în primăvara anului viitor, telegrame confidenţiale venite de la Viena anunţau că vărul contelui, Elemer Loniay, o luase în căsătorie pe prinţesa Stéphanie a Belgiei şi că, prin urmare, noul împărat, Carol, îl ridicase pe curajosul ginere la rangul de prinţ al Imperiului Austro-Ungar. Fără îndoială, a fost o recepţie distinsă şi la Constanţa, atunci, pentru a serba decizia împăratului dar, mai ales, intrarea familiei în rândul caselor domnitoare ale Europei.

De altfel, Casei cu Lei i-a fost dată o anumită discreţie istorică a proprietarilor în a ieşi în public cu fapte şi întâmplări petrecute în interior. Contele austro-ungar nu era un petrecăreţ iar vizitele lui regulate la Comandatura germană (din Palatul Regal) şi la cea militară austro-ungară (din hotelul „Regal”) îl fereau de obligaţii mondene.