Antim Monastery — Attraction in Bucharest

El Monasterio de Antim, fundado por el gran jerarca Antim Ivireanul , fue construido entre 1713 y 1715 en el lugar de una antigua iglesia de madera dedicada a San Nicolás, donde se guardaba la Mirra.

Inicialmente, el monasterio tenía forma de fortaleza, con la iglesia en el centro; en los lados que describían el perímetro de un cuadrado estaban las celdas, y en cada esquina había una torreta.

El logro artístico del monasterio representa un testimonio elocuente de la vida cultural de Bucarest desde principios del siglo XVIII. Todo el conjunto -iglesia, celdas, capilla, campanario, casas abaciales- fue ejecutado, tanto arquitectónica como pictóricamente, según los planos trazados por el gran jerarca.

La iglesia es la única construida en el siglo XVIII con planta en forma de trébol; las ventanas son grandes, con marcos tallados en piedra; grandes y ricos rosetones, el pórtico está abierto con un portal monumental, los capiteles y pedestales de las columnas están bellamente ornamentados con motivos florales. Las dimensiones geométricas de la iglesia son 30 metros de largo y 10 metros de ancho, la nave con dos ventanas en cada ábside recuerda la estructura de las antiguas iglesias serbias.

Durante la restauración de 1863 se añadieron el púlpito y el púlpito, realizados en madera de roble, por Carol Storck, y teniendo el mismo modelo escultórico que los bancos.

Sobre la puerta de entrada, bajo el pisan , se encuentra la decoración tallada del emblema de San Antimus, el caracol, símbolo de la fe y la humildad, enmarcado por una corona de laureles y rematado por una estrella. La primera llave de la puerta de la iglesia tenía la misma forma de caracol, estando la fragua de rana en el Museo Nacional desde 1855.

Esculpida por el mismo San Antimo, la enorme puerta de roble a la entrada de la iglesia, superando en belleza todos los logros artísticos del mismo tipo de su tiempo, adquiere el resplandor de un misterio espiritual: podemos entrar en la iglesia solo a través del trabajo de el Pastor que tiene como "desbloqueo" la fe y la humildad.

La tradición menciona que todas las esculturas de piedra del templo, los pies de las columnas y los marcos, así como la pintura en la iglesia mayor y en la capilla, fueron ejecutadas según los bocetos del metropolitano fundador, quien también pintó algunos íconos. en las paredes al fresco, junto con Preda Zugravul; los dos iconos también están pintados por él: el icono de Todos los Santos y el Icono de los cuatro santos (Alexie, Nicolae, Antim y Agata). El templo de piedra original fue reconstruido en 1966, añadiéndose los iconos reales y festivos, realizados en mosaico .

El nombre del Monasterio de Antim está vinculado al Holocausto en Rumania a través de la participación de los monjes en el Pogrom de 1941. El 22 de enero de 1941, bajo el liderazgo del hieromonje Nicodem Ioniță, los monjes de Antim se armaron, saquearon y volaron destruyó la sinagoga cercana y luego aterrorizó a los residentes judíos del vecindario. Algunos de los monjes procedían del Seminario Teológico de Cernica, un vivero de legionarios.

Actualmente, el conjunto monástico, valioso monumento histórico, alberga, además del propio monasterio, parte de la administración patriarcal, así como la biblioteca del Santo Sínodo.

El monasterio de Antim es la residencia de los obispos vicarios...

Mănăstirea Antim, ctitorită de marele ierarh Antim Ivireanul, a fost ridicată în perioada anilor 1713 – 1715 pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Mirul, nu departe de dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metri spre apus. Inițial, mănăstirea avea forma unei cetăți, cu biserica în centru; pe laturile care descriu perimetrul unui pătrat erau chiliile, iar în fiecare colț era câte un turnuleț. Realizarea artistică a mănăstirii reprezintă o mărturie elocventă a vieții culturale bucureștene de la începutul secolului XVIII-lea. Întregul complex – biserică, chilii, paraclis, clopotniță, case egumenești – a fost executat, atât arhitectonic cât și pictural, potrivit planurilor întocmite de marele ierarh. Biserica este singura ridicată în sec al XVIII-lea cu planul în formă treflată; ferestrele sunt mari, cu ancadramente sculptate în piatră; rozete mari și bogate, pridvorul este deschis cu portal monumental, capitelurile și piedestalurile coloanelor sunt frumos ornamentate cu motive florale. Dimensiunile geometrice ale bisericii sunt 30 metri lungime și 10 metri lățime, naosul cu două ferestre la fiecare absidă amintind de structura vechilor biserici sârbești . La restaurarea din 1863 s-au adăugat amvonul și cafasul, executate din lemn de stejar, de către Carol Storck, și având același model sculptural cu stranele. Deasupra ușii de la intrare, sub pisanie, se află decorația sculptată a emblemei Sfântului Antim, melcul, simbol al credinței și smereniei, încadrat de o cunună de lauri și având în partea superioară o stea. Aceeași formă de melc a avut-o și prima cheie a ușii bisericii, fierăria broaștei aflându-se din 1855 în Muzeul Național. Sculptată de Sfântul Antim însuși, ușa masivă de lemn de stejar de la intrarea în biserică, depășind în frumusețe toate realizările artistice de același gen din vremea sa, capătă strălucirea unei taine duhovnicești: nu putem intra în biserică decât prin lucrarea Păstorului care are ca „descuietoare” credința și smerenia. Tradiția menționează că toate sculpturile din piatră ale tâmplei, ale picioarelor coloanelor și ale ancadramentelor, ca și pictura din biserica mare și din paraclis, au fost executate după schițele mitropolitului ctitor, care a și pictat câteva icoane pe fresca zidurilor, alături de Preda Zugravul; pictate de el sunt și cele două icoane: icoana Tuturor Sfinților și Icoana celor patru sfinți (Alexie, Nicolae, Antim și Agata). Tâmpla de piatră, originală, a fost remontată în anul 1966, adăugându-i-se icoanele împărătești și cele praznicale, executate din mozaic. În prezent, ansamblul mănăstiresc, monument istoric valoros, găzduiește, în afara mănăstirii propriu-zise, o parte a administrației patriarhale, precum și biblioteca Sfântului Sinod. Mănăstirea Antim este reședință a episcopilor vicari...

Mănăstirea Antim, ctitorită de marele ierarh Antim Ivireanul, a fost ridicată în perioada anilor 1713 – 1715 pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Mirul, nu departe de dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metri spre apus.

Inițial, mănăstirea avea forma unei cetăți, cu biserica în centru; pe laturile care descriu perimetrul unui pătrat erau chiliile, iar în fiecare colț era câte un turnuleț.

Realizarea artistică a mănăstirii reprezintă o mărturie elocventă a vieții culturale bucureștene de la începutul secolului XVIII-lea. Întregul complex – biserică, chilii, paraclis, clopotniță, case egumenești – a fost executat, atât arhitectonic cât și pictural, potrivit planurilor întocmite de marele ierarh.

Biserica este singura ridicată în sec al XVIII-lea cu planul în formă treflată; ferestrele sunt mari, cu ancadramente sculptate în piatră; rozete mari și bogate, pridvorul este deschis cu portal monumental, capitelurile și piedestalurile coloanelor sunt frumos ornamentate cu motive florale. Dimensiunile geometrice ale bisericii sunt 30 metri lungime și 10 metri lățime, naosul cu două ferestre la fiecare absidă amintind de structura vechilor biserici sârbești .

La restaurarea din 1863 s-au adăugat amvonul și cafasul, executate din lemn de stejar, de către Carol Storck, și având același model sculptural cu stranele.

Deasupra ușii de la intrare, sub pisanie, se află decorația sculptată a emblemei Sfântului Antim, melcul, simbol al credinței și smereniei, încadrat de o cunună de lauri și având în partea superioară o stea. Aceeași formă de melc a avut-o și prima cheie a ușii bisericii, fierăria broaștei aflându-se din 1855 în Muzeul Național.

Sculptată de Sfântul Antim însuși, ușa masivă de lemn de stejar de la intrarea în biserică, depășind în frumusețe toate realizările artistice de același gen din vremea sa, capătă strălucirea unei taine duhovnicești: nu putem intra în biserică decât prin lucrarea Păstorului care are ca „descuietoare” credința și smerenia.

Tradiția menționează că toate sculpturile din piatră ale tâmplei, ale picioarelor coloanelor și ale ancadramentelor, ca și pictura din biserica mare și din paraclis, au fost executate după schițele mitropolitului ctitor, care a și pictat câteva icoane pe fresca zidurilor, alături de Preda Zugravul; pictate de el sunt și cele două icoane: icoana Tuturor Sfinților și Icoana celor patru sfinți (Alexie, Nicolae, Antim și Agata). Tâmpla de piatră, originală, a fost remontată în anul 1966, adăugându-i-se icoanele împărătești și cele praznicale, executate din mozaic.

În prezent, ansamblul mănăstiresc, monument istoric valoros, găzduiește, în afara mănăstirii propriu-zise, o parte a administrației patriarhale, precum și biblioteca...